Meșterul Manole dincolo de legendă

“Pe Argeş în gios, / Pe un mal frumos, / Negru-Vodă trece / Cu tovarăşi zece:/ Nouă meşteri mari,/ Calfe şi zidari / Şi Manoli – zece,/ Care-i şi întrece…”


Construcţia Mănăstirii Curtea de Argeş a început în 1514, din dorinţa lui Neagoe Basarab de a zămisli aici un lăcaş de o frumuseţe fără seamăn. Iar contribuţia legendarului meşter Manole la ridicarea construcţiei nu e doar folclor. În tinereţe, Neagoe Basarab a fost la studii în Italia şi la Constantinopol. La Constantinopol, sultanul Baiazid al II-lea îi încredinţează administrarea construcţiei unei moschei, sarcină de care el s-a achitat strălucit. Constructorul-şef al moscheii este Manoli din Niaesia, care apare, astfel, alăturat de Neagoe Basarab. Se pare că Manoli era armean, astfel explicându-se anumite elemente de arhitectură armeană şi georgiana din construcţia Mănăstirii.

Nimic neobișnuit, în zona Balcanilor și a Mongoliei Interioare, în a aduce jertfe pentru ridicarea unor monumente. Ritualul îl găsim în mitologia precreștină a acestor popoare, fiind consemnat în Cartea lui Jin, un volum oficial de istorie chinez, compilat în anul 648 d.Hr. de către istorici de curte ai dinastiei Tang, care prezintă istoria întregii dinastii Jin.

În carte se vorbeşte de construirea oraşului Tongwancheng, capitala hunilor, în timpul expansiunii maxime a Imperiului Hun, fondat în 419. În aceasta scriere este relatat cum Helian Bobo, fondatorul oraşului, l-a angajat pe arhitectul Chi-gan Ali să supravegheze construcţia noii capitale.

Despre Chi-gan Ali se spune ca ar fi fost un arhitect bun, dar un om foarte crud, care, pentru a asigura calitatea zidurilor protectoare ale cetăţii, încerca să găurească fiecare zid în parte, iar dacă reuşea, constructorul care lucrase la zidul vulnerabil era ucis și îngropat in el.

Legende similare există atât in Caucaz, cât și in Ungaria (Komuves Kelemen ), România (Meşterul Manole ), Bulgaria, Grecia, Macedonia etc. În versiunile sud-europene, îngroparea la temelie nu mai are loc ca pedeapsă, ci ca protecţie pentru continuarea în siguranţă a construcţiei, mai ales după un șir de ghinioane.

 

Legenda Meşterului Manole, cu impresionanta sa baladă asociată zămislirii Mănăstirii Curtea de Argeş – ctitorie a domnitorului Neagoe Basarab, aparţinând secolului al XVI-lea – face trimitere la unul dintre miturile fundamentale ale poporului român, acela că nimic nu se poate clădi şi nimic nu poate dăinui dacă nu are la bază un sacrificiu.

Legenda nu este una singură. Ea a circulat în zeci, chiar sute de variante, până să fie definită într-o formă standard literară și popularizată ca baladă de un alt personaj de legendă al poporului român, Vasile Alecsandri. Având poate la bază un personaj real, opera literară a lui Vasile Alecsandri, reprodusă în sute de ediții, i-a conferit meşterului imaginea unui mare iubitor de neam, făuritor de cultură românească și exemplu de urmat pentru toți românii.

Balada „Monastirea Argeșului” apare mai peste tot ca fiind „culeasă” de Vasile Alecsandri. În fapt, a fost mai degrabă „adaptată”: poetul s-a inspirat dintr-o poveste populară pentru a crea o baladă în versuri. Balada a fost publicată pentru prima oară în 1852, ca parte a culegerii Balade adunate și îndreptate. Era un moment esențial, de naștere a literaturii române, când mulți intelectuali români publicau literatură populară pentru a fi sursa de inspirație a unor posibile viitoare creații culte. De aceea poate, Alecsandri își începea culegerea de balade cu celebra afirmație: „Românul e născut poet” – un îndemn sau o încurajare pentru afirmarea talentului literar al unui popor ce nu poseda încă literatură cultă. Însă fraza a fost luată mai degrabă ca un adevăr absolut de mulți critici literari de mai târziu – și astfel poezia românească a ajuns cu anii un motiv de mândrie națională, văzută ca o calitate intrinsecă a românilor.

În baladă, Alecsandri întroduce un personaj-cheie pentru istoria românilor: Negru-Vodă. Acesta apare în diverse povești și legende ca fiind cel dintâi întemeietor al Valahiei, cu capitala la Curtea de Argeș, undeva la finalul secolului al XIII-lea. Personajul a căpătat o importanță majoră odată cu constituirea statului național independent România, la jumătatea secolului al XIX-lea, când Negru-Vodă dovedea existența unei formațiuni statele românești înainte de invazia maghiarilor.

 

 

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *