Hipodromul Bucureşti

Hipodromul-Baneasa

Bucureştiul a avut, începând din anul 1875, un Jockey Club naţional, al cărui preşedintele era Regele Carol I, iar in 1905 arhitectul I. Berindey a început construcţia Hipodromului Băneasa, căruia i s-au alocat 60 de hectare de teren pentru pistele de galop si de trap, pentru tribune, restaurante, grajduri, dependinţe, construcţii anexe. Inaugurarea a avut loc în 1908 în prezența Familiei Regale a României.

La primul nivel, în dreapta, se afla loja regală, a corpului diplomatic şi a Jockey Clubului, la mijloc se afla tribuna proprietarilor de cai, iar în stânga cea a antrenorilor. Din holul cu vitralii se deschideau birourile Jockey Club și sala jockeilor. Terenul de alergări cuprindea două piste concentrice de 2000 m, respectiv 2200 metri, legate între ele cu bretele.

De îndată ce hipodromul a fost construit, activitatea hipică s-a intensificat, ajungându-se la două zile pe săptămână pentru alergările de galop și două zile pentru alergările de trap.

La tribună, situată pe o latură a pistei, în dreptul liniei de sosire, cea mai mare atracţie o avea paddock-ul, unde erau plimbaţi caii care luau startul în cursa respectivă, pentru a fi studiaţi de spectatori. În interiorul paddock-ului aveau acces numai jockeii, antrenorii, membrii Jockey Clubului şi proprietarii cailor. Paddock-ul, de vreo 50 de m lungime, era înconjurat de arbori mari ce ofereau o umbră protectoare. Spectatorii care nu părăsiseră tribuna ce avea înălţimea unui bloc de cinci etaje, aşteptau ieşirea cailor pe pistă unde în kanter (galop mic) prin faţa tribunelor se îndreptau spre start, arătându-şi aptitudinile şi stilul.

Jockey Club Român, fiind proprietar al hipodromului și organizator al curselor de galop, prin „Legea pentru autorizarea alergărilor de cai și a pariurilor” din 2 iulie 1930, era recunoscut, așadar, din punct de vedere tehnic, drept instanța conducătoare a alergărilor de galop din România.

De altfel, Jockey Club Român a avut o permanentă preocupare pentru extinderea şi îmbunătăţirea tuturor facilităţilor hipodromului, până la momentul naţionalizării. Astfel, în anul 1915, spaţiul hipodromului a fost extins cu încă 10 hectare, ajungându-se  la 62 de hectare în total, cu 141 de boxe şi încă 20 pe Strada Micşunele. Preocuparea pentru evoluţia şi îmbunătăţirea rasei a fost o misiune constantă pentru Jockey Club, pe hipodrom existând şi o staţiune de montă cu toate facilităţile necesare proprietarilor de cai.

Cele mai renumite curse dotate cu premii erau cele de galop, în special în zilele de duminică și atunci când se ținea Derby-ul Român – cea mai importantă cursă a anului.

Cursele de galop de la Hipodrom s-au desfășurat cu regularitate din anul 1906 pana la naționalizarea sa în anul 1948 și în continuare până în anul 1961 când a fost demolat în timpul regimului comunist; Pe Hipodrom s-au organizat curse cu o singură întrerupere, în anii 1917-1918 din pricina Războiului, o mare performanţă pentru acele timpuri.

Când a fost demolat hipodromul erau în evidenţă aproximativ 1000 de cai din rasa pur sânge englez. Aceştia au rămas brusc fără o raţiune de a trăi: performanţa în alergările de galop de la hipodrom. De la acea dată, un număr foarte mare de cai a fost transferat în agricultură, pentru muncă la câmp şi tracţiune, activităţi cumplite pentru caii de sport pregătiţi pentru măiestrie, eleganţă şi performanţă la competiţii naţionale şi internaţionale.

Hipodromul din Bucureşti era una dintre puținele distracţii pe care le mai avea capitala proletară, de după 1945, iar iubitorii sportului ecvestru se adunau pe fosta Filantropia, devenită Bulevardul 1 Mai, unde existau două cârciumi unde se adunau în jurul driverilor iniţiaţii dornici să afle ponturile, înainte de cursele hipice. Seara, după sfârşitul acestora, se mergea la alte localuri din apropiere de Hipodrom: la “Brotăcei”, unde se serveau pui de balta, și la “Călătorul”, unde trei chitarişti interpretau canţonete napolitane.

După alegerile furate de comunişti în 1946, toţi jockeii și antrenorii străini sunt forţaţi sa părăsească țara, iar după abdicarea regelui în 1947, grajdurile, hergheliile și toate facilităţile sunt naţionalizate.

Trei ani mai târziu, în 1950, din raţiuni politice și edilitare, noua clădire a Casei Scânteii va ocupa o parte din hipodromul de galop, dar cu toate acestea cursele vor continua să se desfăşoare.

În 1960, ce mai rămăsese din hipodromul de galop și întreg hipodromul de trap sunt demolate până la urmă, pentru a face loc Târgului Internaţional București, actualul Romexpo. Doi ani mai târziu, din 1962, cursele de trap se reiau la Ploieşti.

Surse: Jockey Club Român/Ziarul Ziua/Wikipedia

 

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *