Ce se află în spatele unor expresii românești?

 Nu am niciun șfanț și Nu face două parale

Din cauza lipsei unor legi monetare bine definite la noi, au început să fie folosite câteva zeci de tipuri de valută străină. Prin Regulamentele Organice din 1831 şi 1832 s-a hotărât utilizarea unui număr restrâns de monede, printre ele aflându-se una austriacă, numită zwanziger. În România era cunoscută drept sfanţul de argint, sau mai simplu, doar şfanţ. Putem vedea astfel de unde se trage celebra expresie „nu am nici un şfanţ”. O altă monedă era paraua otomană. Expresia de rigoare „nu face două parale” vine de la faptul că moneda avea o valoare redusă și era confecționată din material prost, astfel că o folosire intensă o tocea și monezile chiar se lipeau unele de altele.

A trece ca vodă prin lobodă

A se plimba sau a umbla ca vodă prin lobodă înseamnă a umbla fără grijă, de obicei dându-ţi importanţă. Zicătoarea pare a fi pornit din Ardeal, prin Evul Mediu, când iobagii şi jelerii de acolo erau siliţi la robotă, adică la muncă în folosul stăpânului feudal. Acestui stăpân românii îi mai spuneau şi domn. A trece ca domnul prin robotă însemna a nu avea grijile iobagilor. Cum termenul era folosit în Transilvania, atunci când expresia a „migrat” în celelalte țări românie, oamenii de rând au înțeles că este vorba despre…lobodă, domnul fiind înlocuit de Vodă, așa cum i se mai spunea domnitorului.

Colac peste pupăză

Un necaz mare, care vine după alte griji – acesta este sensul pe care îl dăm expresiei legate, la bază, de două evenimente majore: nunta şi moartea. În popor, “pupăza” e o pâine folosită în timpul ceremonialului de nuntă. Iar colacul este o ofrandă adusă la înmormântări şi parastase. Pe lângă ospăţ şi veselie, orice nuntă implică multă muncă şi multe griji – o să iasă bine, o să fie toată lumea mulţumită? Când am scăpat de aceste griji, dar, ghinion!, vine un necaz mare, spunem cu năduf: “colac peste pupăză!”.

Unde şi-a înţărcat Aghiuţă copiii

În basmele noastre populare, dracul are familie, inclusiv copii. Unde şi i-a înţărcat este o altă poveste. Se pare că tot acolo el şi-a spart şi opincile. Cam în aceeaşi direcţie trimite şi expresia „la dracu-n praznic”. De obicei, aceste trimiteri desemnează locuri foarte îndepărtate, fără să precizeze unde anume se află. Se mai spune că pe-acolo şi-au dus şi mutul iapa şi surdul roata. Cam tot pe acele meleaguri se află şi localităţi exotice, cum ar fi Cucuiata, cu varianta Cucuieţii din Deal.

Unde a-nțărcat mutu iapa

Unde a-nțărcat mutu iapa e o contaminare cu o expresie sinonimă, pitorească şi la fel de cunoscută: unde şi-a înţărcat dracul copiii. Expresiile de mai sus sînt folosite uneori descriptiv, pentru a evoca un loc îndepărtat, necunoscut şi neatractiv („te duci unde a dus mutul iapa şi ţiganul cîrlanul“, Anton Pann, Povestea vorbei), dar cel mai adesea apar în formule de alungare: „du-te unde-a dus surdul roata şi mutul iapa“, Ion Creangă, în Dănilă Prepeleac).

A nimerit orbul Brăila

Iniţial, s-a crezut că expresia a fost inspirată de organizarea stradală exemplară a oraşului Brăila, cu străzi principale în semicerc şi trei-patru străzi radiale. Lingvistul Alexandru Graur a explicat însă că expresia originară era “a cunoscut orbul Braille” – alfabetul Braille, ale cărui litere sunt compuse din puncte ieşite în relief, ce pot fi simţite cu ajutorul degetelor. Se pare că atunci când alfabetul Braille a pătruns în Ţara Românească, nevăzătorii mai puțin titrați pronunțau Braille precum orașul de la Dunăre și întrebau în librării: „Unge găsesc Brăila?”, provocând confuzie dar generând și una dintre cele mai cunoscute expresii românești.

Ţara lui Papură Vodă

Ştefăniţă Vodă (1659-1661) a fost urcat pe tronul Moldovei la 16 ani, prin intervenţiile tatălui său, Vasile Lupu. Ager la minte, tânărul voievod a dezvoltat comerţul şi economia şi i-a scutit pe ţărani de biruri grele, dar natura l-a sabotat: o secetă cumplită a lovit ţara, iar populaţia ajunsese să facă pâine din coajă de copac şi din papură. Din acest motiv a rămas Ştefăniţă în istorie sub numele de Papură Vodă…

A ajuns ciuca bătăilor

Expresia ciuca bătăilor este destul de des folosită în limbajul popular şi colocvial actual, cu sensuri mai mult sau mai puţin figurate (bătăile fiind agresiuni, meciuri pierdute, pedepse etc.). Se pare însă că originea expresiei este animalieră și se referă la „ceucă”, o pasăre destul de asemănătoare cu ciorile, care este totuşi simţită ca străină de acestea şi de aceea este ciupită şi alungată din mijlocul lor.

A da sfoară în ţară

A da sfoară în ţară înseamnă ”a răspândi o veste, un zvon; a da de ştire”. Luată cuvânt cu cuvânt, sintagma nu pare ar avea legătură cu ceea ce vrea să spună. De fapt, cu ceva vreme în urmă, nici nu se spunea aşa, ci a da şfară în ţară. Se pare că primul care a dat o explicaţie veridică acestei zicale a fost Mihail Sadoveanu. În limba veche, şfara era fumul gros, care semnala, de pe culmi de munţi şi dealuri, năvălirea duşmanilor, ca oamenii să aibă timp să se pregătească sau să se ascundă. Cam așa se comunica atunci. Treptat, cuvântul şfară a dispărut din limbă sau a rămas doar prin unele locuri izolate şi astfel nu s-a mai ştiut de unde vine zicala, mai cunoscută fiind sfoara.

Să mănânci răbdări prăjite

Cum, de obicei, românul face haz de necaz, aşa face şi în privinţa foamei. De pildă, despre cel ce rabdă de foame se spune că se hrăneşte cu răbdări prăjite și asta pentru că răbdând de foame, stomacul se strânge, iar senzația dispare, de parcă ai servit o masă copioasă.

A da rasol

Expresia a da rasol („a face un lucru în grabă, superficial, de mântuială“), nu are, așa cum pare, o legătură cu domeniul culinar. În aceast caz, Rasol își are originea în Ardeal, acolo unde era la modă, pe vremuri, un anumit preparat chimic, cu ajutorul căruia barba se poate «da jos» fără brici, în cîteva minute. Cel puțin așa promitea reclama care apărea în ziarul „Tribuna”, în anul 1906. Așadar, „Rasol” era o denumire comercială, iar expresia astfel construită explica, în argoul bărbierilor vremii ceva ce trebuia terminat repede. Și pentru înțelesul…culinar s-a găsit o explicație, rasolul fiind o mâncare uşor de preparat.

A se trage de şireturi cu cineva

Expresia a se trage de şireturi cu cineva este extrem de frecventă în limba actuală, fiind folosită în cele mai diferite contexte și are același înțeles cu: N-am păzit gîştele împreună sau Nam mîncat din aceeași strachină, ori N-am uscat cămăşile pe același gard? La baza acestor expresii se găsește ideea că familiaritatea e o situaţie de evitat, în vreme ce păstrarea distanţei şi a respectului sînt impuse în anumite situații. La origini, aceste expresii erau folosite pentru a descrie un gen de relație incercată de cineva inferior sau nedemn de cunoştinţă şi amiciţie.

Când o zbura porcul

Deşi porcul este considerat de zoologi ca unul dintre cele mai inteligente animale, renumele lui în rândurile poporului nu e deloc de invidiat. Nimănui nu-i place să fie făcut porc sau, mai rău, porc de câine. Însă atunci când te aștepți să zboare porcul, ori ești dus cu capul, ori n-ai nicio șansă să aștepți să ți se îndeplinească o dorinţă.

O întoarce ca la Ploieşti

Ar fi două sensuri ale expresiei: fie introducerea căilor ferate în România, când trenurile îşi schimbau sensul de mers la actuala staţie Ploieşti-Sud, fie cel legat de participanţii la aşa-zisa ”Republică de la Ploieşti”. Acești, puşi sub acuzare, au fost achitaţi de tribunal. Unii dintre ei s-au manifestat apoi ca… monarhişti, iar Alexandru Candiano-Popescu, şeful ”revoluţiei” de la Ploieşti, a ajuns chiar adjutant al regelui Carol I! El participase şi la detronarea lui Cuza. Cu alte cuvinte, o întorci ca la Ploiești, când îți schimbi vorba sau năravurile. Surse: Wikipedia/ epochtimes-romania/o multime de cuvinte

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *