Unde se află bogățiile României?

În cea mai mare parte a istoriei naţionale, românii au fost închinaţi unor puteri străine, ba turcilor, ba austro-ungarilor, ori rușilor și, mai târziu, sovieticlor. Stau mărturie acte bine întocmite, aflate în arhivele din România și din străinătate. 

Stăpânirea Otomană

Aşa cum arată şi multe dintre hărţile medievale, Principatele Române erau reprezentate drept vasale ale Imperiului Otoman. Practic Moldova şi Ţara Românească făceau parte din ”dar-al-Islam”, ”Casa Islamului„ sau ”Casa Păcii„. Asta nu însemna însă anihilarea independenţei sau a culturii româneşti. Atât Moldova cât şi Ţara Românească îşi păstrau independenţa, nu deveneau provincii otomane iar populaţia nu era obligată să se convertească la islam. Din contră, românii erau liberi inclusiv să-şi aleagă voievozii. În schimb însă, atât Moldova cât şi Ţara Românească, erau obligate la plata tributului numit haraci şi totodată trebuiau să ajute din punct de vedere militar puterea suzerană.

Ţara Românească începe sa plătească tribut turcilor în 1395, pentru o scurtă perioadă, în timpul domniei lui Vlad Uzurpatorul. După 1420, dominaţia otomană se va instaura tot mai ferm, în contextul morţii voievodului Mihail, fiul lui Mircea cel bătrân. Pprimul tribut al Ţării Româneşti era în valoare de 3.000 de galbeni.

Cuantumul tributului Ţărilor Române a crescut treptat de-a lungul dominaţiei otomane. De obicei, creşterea tributului avea loc la urcarea pe tron a unui nou sultan sau a unui nou principe, aceştia din urmă încercând să strângă sume cât mai mari de bani pentru a-şi asigura numirea în funcţie.

Muntenia a plătit în perioada cuprinsă de la primul tribut (1415) şi până în 1858, o sumă ce se ridica la 664.176.536 lei aur. Această sumă transformată în cantitate de aur echivalează cu 214.194 kg aur.

Cantitatea aceasta a rezultat prin transformare:1 leu aur – echivala cu 0,3225 grame.

Moldova a plătit în perioada cuprinsă între 1456 şi 1858 o sumă ce se ridica la 322.532.000 lei aur. Prin transformarea sumei respective a rezultat cantitatea de 104.338 kg aur.

După Unirea Principatelor în 1859 şi până la cucerirea Independenţei de stat, în 1877, România a plătit Imperiului Otoman suma de 44.615.000 lei aur, echivalent cu o cantitate de 14.392 kg aur.

Transilvania a plătit în perioada cuprinsă între 1415 şi 1650, cât s-a aflat sub dominaţia otomană, suma de 25.108.000 lei aur, sumă ce ar echivala cu 8.097 kg aur.

În total, tributul plătit Imperiului Otoman de Muntenia, Moldova şi Transilvania, s-a ridicat la suma de 1.056.305.780 lei aur, echivalentul a 341.021 kg aur.

Însă haraciul nu era singura obligaţie fiscală pe care conducătorii Ţărilor Române trebuiau să o îndeplinească faţă de sultan. Mai existau peşkeş-urile, adică daruri oficiale către sultan sau mari dregători, şi rüşvet-ul, mita, care ajungea şi ea să fie oarecum reglementată în secolele XVII-XVIII. Uneori, aceste daruri şi mite puteau să depăşească cuantumul haraciului şi reprezentau, de fapt, adevărata povară fiscală asupra populaţiei.

Ţările Române mai erau obligate la plata unui tribut în natură, care avea ca principal scop aprovizionarea Imperiului otoman cu alimente. Creşterea considerabilă a populaţiei Constantinopolului de pe parcursul secolului al XVI-lea a generat o nevoie din ce în ce mai mare de import din provincii. Pe lângă vite, oi şi cereale, principii trimiteau şi daruri simbolice precum şoimi de vânătoare. De asemenea, evenimentele speciale de la curtea sultanului, cum ar fi circumcizia fiilor săi sau sărbătorile religioase musulmane, cereau importuri suplimentare. Primele cereri oficiale de oi datează din anul 1544, când Süleyman le cerea lui Radu Paisie şi lui Petru Rareş să trimită câte 100.000 de oi la Istanbul pentru a fi vândute în piaţă.

Exploatarea habsburgică

În total, între anii 1678-1918, Imperiul habsburgic a încasat sub diferite forme din Transilvania, Oltenia, Banat şi Bucovina suma de 2.450.000.000 lei aur, echivalentul a 875.500 kg aur.

O importantă sursă de venituri pentru rapacea vistierie imperială şi austro-ungară după 1867 a constituit-o exploatarea minelor de metale preţioase, valorificarea producţiei acestora constituind un monopol de stat.

Din puţinele date care s-au păstrat, se detaşează următoarele: producţia de aur a minelor din Baia Sprie s-a ridicat între anii 1823 -1857 la 13.743 kg, iar la minele din căpitănatele Baia Mare şi Zlatna între anii 1891 – 1912 la 10.999 kg, deci întreaga producţie de aur în această perioadă a fost de 24.742 kg aur.

Cantitatea de argint exploatată la Baia Sprie între anii 1792-1897 a fost de 4.388.660 kg, iar la căpitănatele Baia Mare şi Zlatna a fost de 51.602 kg, deci totalul producţiei de argint în această perioadă a fost de 4.440.462 kg.


Exploatarea ţaristă și sovietică

Prima pătrundere ruseasca in avea să se producă la 10 iunie 1711, când oastea ţarului Petru cel Mare trecea Nistrul spre a fi, curând nimicită la Stănileşti.

Ulterior, invaziile se repetă cu o anumită periodicitate, de câte ori Poarta este agresată de o Rusie în plină expansiune teritorială, mai întâi în jurul bazinului Mării Negre, apoi către Apus, către Moldova.

Armatele ţariste şi-au arătat întregul potenţial al samavolniciilor: abuzurile, jafurile sistematice, dimpreună cu rechiziţiile, confiscările de bunuri şi animale transformaseră Principatele noastre în ţări cu un înalt grad de mizerie.

Când nimic nu mai era de luat, oştile imperiale se întorceau acasă, spre a reveni de cum se întrema situaţia în Principate. Diplomatic, în tot acest timp, Rusia, în concurenţă cu Austria, manevra întru alipirea Principatelor dunărene , etapă necesară în drumul către Constantinopol.

Pe 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu a proclamat independența României. A doua zi, 10 mai, actul a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plății tributului de 914.000 lei, suma fiind direcționată către bugetul apărării.

Anii 1877-1878 marchează o nouă invazie şi cea de a doua răpire a Basarabiei, iar în 1940 caestă provincie istorică a fost aliptă imperiului sovietic. Despre aceasta din urmă, reprezentantul american la Bucureşti, Roy M. Melbourne se exprima astfel, la 18 august 1945, deci la mai puţin de un an de la declararea armistiţiului: În istoria sa tulbure, România a trecut prin multe invazii, dar nici una nu a dus poporul într-o astfel de stare de disperare şi deznădejde ca actuala ocupaţie a ruşilor.

În perioada 1789-1854, Moldova şi Muntenia au suportat obligaţii în bani şi produse în valoare de 2.000.000.000 lei aur, echivalentul a 64.516 kg aur, la acestea adăugându-se jafurile, incendierile de oraşe şi alte multe pagube, care nu pot fi calculate.

În concluzie, pagubele produse de cele trei mari puteri imperiale (otomană, habsburgică, ţaristă) teritoriului românesc în perioada mai sus menţionată s-au ridicat la 1.263.037 kg aur.

Privaţiunile, jafurile şi alte multe acte de înşelăciune suportate de  biata noastră ţară vor continua şi după declanşarea Primului Război Mondial, când întreg tezaurul Băncii Naţionale Române, trimis la Moscova – spre a fi ferit de primejdia războiului – la 21 decembrie 1916, ne-a fost sechestrat.

Acest tezaur – compus din 886.482 lire sterline, 87.798.560 coroane austriece, 116.050.000 mărci germane, 379.075 lire otomane, 46.117.140 napoleoni, 1.065.705 Carolini (lei aur), 177.212 monede ruseşti, 103.605 monede diferite, lingouri de aur, în valoare de 337.247 lei aur, la care se mai adăugau alte trei casete ce aparţineau casei regale – conţinând bijuterii şi alte bunuri în valoare de 7.013.065 lei aur.

Toate aceste valori trimise la Moscova cu acel prim transport, ce conţinea în cele 1.740 de casete, o valoare totală de 321.580.456 lei aur, au fost depozitate atât de bine în seifurile de la Kremlin, încât nu au mai revenit în ţară.

Aceeaşi soartă o va avea şi cel de al doilea transport al Băncii Naţionale Române, efectuat la 27 iulie 1917, când cele 1.661 de casete, amplasate în 24 de vagoane, au avut ca punct terminus Moscova – depozitele de la Kremlin.

Acest al doilea transport se compunea din: depozitul de aur şi valori al Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, tablouri din Pinacoteca Statului, odoarele mănăstirilor din Vechiul Regat, depozite particulare, acte de proprietate, bijuterii, alte valori etc., toate aceastea având o valoare declarată de şapte miliarde şi jumătate lei aur, şi au trecut din ziua în care au fost încredinţate agenţilor guvernului rus şi încărcate în vagoane, sub garanţia guvernului Rusiei în ceea ce priveşte securitatea transportului, securitatea depozitării, precum şi înapoierea în România.

După 23 August 1944, în timp ce armata română a întors armele împotriva ocupantului german, trupele sovietice ajunse pe teritoriul ţării noastre vor captura şi ultima rezervă de aur a ţării, estimată la circa 40 vagoane de aur, care, prin transformare (1.000.000 lei kg de aur) însumează fantastica sumă de 400 miliarde de lei. Despăgubirile au fost de fapt cu mult mai mari.

In mai 1945, luna încheierii războiului, când nu mai putea fi vorba de nevoile frontului, părţii române i s-au pretins 55.000 de vagoane şi 115 locomotive.

În aceeaşi lună s-au capturat ca „trofee de război” 67 de fabrici şi uzine aparţinând industriei alimentare, uşoare şi petroliere. Numai din industria petrolieră au fost ridicate 51.173 tone de material tubular.

Prin armistiţiul încheiat la 12 septembrie 1944, România a fost obligată să depună eforturi deosebite pentru îndeplinirea întocmai şi la timp a obligaţiilor asumate de statul nostru, care s-au ridicat la 1.535.287.000 dolari (calculate la valoarea anilor respectivi), obligaţii ce au trebuit achitate până la 31 martie 1947, ceea ce depăşeşte cu mult valoarea efortului economic făcut de ţara noastră pe toată durata războiului antihitlerist.

În contul Convenţiei de Armistiţiu, România a fost nevoită să livreze: 5.772.409 tone produse petroliere, 526.315 capete bovine, 1.001.138 capete ovine, 376.787 capete porcine, 251.398 cai, 244 vase maritime şi fluviale, 214 locomotive ecartament larg, 228.592 mantale postav, 16.380 tone zahăr, 4.250 tone ulei, 870.729 perechi bocanci, 153.612 perechi cizme bizon şi multe, multe alte mărunţişuri, ajungând până la creioane şi ace de cusut.

Dar odată terminată plata acestor obligaţii impuse prin Convenţia de Armistiţiu, o nouă invenţie a fost experimentată în ţara noastră – Sovromurile. Prin intermediul sovromurilor, România a devenit  vasalul economic al marelui vecin de la est. Aproape 90% din exporturi mergea către URSS, iar jumătate din importuri erau dependente de  aceeași relaţie. Valoarea exporturilor era însă subevaluata, în timp ce importul se face la cotații internaționale.

Moartea lui Stalin în martie 1953 a produs o schimbare şi la nivelul conducerii sovietice.

Liderul comunist sovietic Nikita Hruşciov spune în memoriile sale : am înţeles că sovromurile sunt pentru români ca nişte bătături de la degetele de la picioare”…Se apreciază că, prin aceste societăţi, România a fost scuturată de circa 2 miliarde de dolari, ceea ce în banii actuali ar însemna o sumă de 30 de miliarde de dolari.

În total, exploatarea străină asupra ţării noastre pe baza documentelor istorice de care dispunem, se cifrează la suma de 340.006.305.780 lei aur, ceea ce echivalează cu 13.827.254 kg aur, aproximativ 14.000 tone aur sau 1.400 de vagoane de aur. (Sursa: Scurta istorie a jefuirii bogaţiilor românilor/Prof. Eugen Stănescu, www.rumaniamilitary.ro)

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.