Povestea unui mare fotograf roman: Iosif Berman

“Noi ne-am obisnuit de mici, de cand ne-am nascut, sa fim vesnic fotografiate. Tata ne mangaia cu obiectivul. Eu, cum vedeam aparatul de fotografiat, cum ii zambeam”, povesteste Luiza Berman, una dintre fetele celui care, se spune, a fost cel mai mare fotograf roman: Iosif Berman.

Iosif Berman s-a născut la 17 ianuarie 1890, la Burdujeni, în județul Dorohoi. Tatăl lui era un evreu naturalizat în urma participării la Războiul de Independență din 1877. A lucrat ca fotoreporter alături de jurnaliștii Brunea Fox și Geo Bogza. A fost fotograf de teren al sociologului Dimitrie Gusti și fotograful oficial al Curții Regale.

Nu se cunosc împrejurările în care Berman a învățat tehnica fotografică, dar se pare că îi vizita destul de des pe fotografii din Cernăuți, după cum notează fiica sa, Eliza. În anul 1911, merge la București și participă la un concurs pentru ocuparea postului de fotograf, concurs organizat de M.E Papamihalopol, proprietarul revistei „Gazeta ilustrată”. “Bineînțeles, Berman a fost clasat primul, iar Papamihalopol l-a angajat ca reporter fotograf nota St. Ignat.

Atașat ca reporter-fotograf unui regiment în timpul Primului Război Mondial, Berman a fost surprins la Odessa de Revoluția Rusă. A ajuns în nordul Caucazului, la Novorosiisk, a întâlnit-o pe viitoarea lui soție, Raisa, s-a căsătorit și tot aici i s-a născut primul copil: o fetiță, Luiza. Din cauza mișcărilor revoluționare ruse este nevoit să se stabilească la Constantinopol în perioada 1920 – 1923, unde a lucrat în calitate de corespondent-fotoreporter pentru mai multe ziare române și străine. În perioada 1925-1938, Berman este fotoreporterul ziarelor „Adevărul” și „Dimineața” colaborând în același timp și la “Sportul”.

În legătură cu angajarea sa la ziarele de mare tiraj, „Adevărul” și „Dimineața” fostul său ucenic, St. Ignat își amintea: “Tot în acea vreme, Constantin Mille a angajat un reporter fotograf adus special de la Paris, Victor Delbond, dar curând a trebuit să se întoarcă în patria sa. El l-a chemat atunci pe Berman, pe care i l-a prezentat lui Mille. De atunci începe adevărata carieră a lui Berman în presa românească.

Iosif Berman nu a fost numai primul fotoreporter autentic din România, ci și fotograful căruia i se datorează cele mai valoroase documente fotografice realizate în timpul campaniilor sociologice coordonate de Dimitrie Gusti. Între altele, fotografii realizate de el au insotit majoritatea reportajelor lui Filip Brunea-Fox în gazetele „Adevărul” și „Dimineața”.

În timpul guvernărilor de dreapta și al adoptării legislației antievreiești din 1940, studioul și laboratorul lui Berman au fost închise, iar aparatura, materialele și fondul de fotografii, confiscate. În replică, Berman a deschis un modest atelier foto, de unde trimitea material fotografic ziarului „New York Times” și altor câteva reviste londoneze, până când și acest lucru i-a fost interzis.

Este important de știut că Berman a lucrat ca fotoreporter corespondent pentru agențiile de presă Associated Press și Scandinavian Newspaper Press. De altfel, înmormântarea sa (în octombrie 1941) a putut fi organizată în condiții decente datorită unui cec expediat de redacția „New York Times”.

În anul 1946, Sindicatul Ziariștilor a instituit, în memoria sa, Premiul „Iosif Berman” pentru cel mai bun reportaj fotografic. Un alt omagiu este textul “În memoria reporterului fotograf” semnat de cel ce l-a cunoscut și prețuit, Geo Bogza: „Vreți să vă fac o marturisire? Am devenit reporter de dragul fotografiilor lui Berman”, avea să declare Bogza. Căci „…ce este un reportaj lipsit de fotografii? De multe ori reportajul se face de dragul unei fotografii interesante, lucrările lui Berman fiind de o inovație rară în presa românească. Trecerea de la fotografia tip vedere, gen carte poștală, la aspecte noi surprinzătoare ale oamenilor și ale lucrurilor, Berman a înfăptuit-o la noi.

Ca fotoreporter, Berman a pătruns în inima mahalalelor surprinzând „la lucru“ o lume aparte, ruptă de acea realitate „a Centrului“, de care guvernul, oricare va fi fost el, se îngrijea părinteşte. Era o altă Românie, un alt Bucureşti, era o societate condusă uneori de vătafi locali, cel mai adesea de eroi rău-famaţi. Era lumea lui Pirgu. Lumea şuţilor din poeziile lui Miron Radu Paraschivescu, a Maidanului cu dragoste, a telalilor evrei de pe Calea Văcăreşti ori de la Taica Lazăr, supravegheată de o trinitate energică şi punitivă: jegul, păduchele şi cuţitul. Cine s-ar fi încumetat să-i strice orânduiala? De remarcat faptul că presa, care a cutezat să cutreiere prin mahalale şi să le descrie în paginile sale, a fost cea cu simpatii de stânga şi cu susţinere masonică şi că majoritatea reporterilor şi a fotoreporterilor erau evrei.

Câtă pasiune a pus Berman în meseria sa reiese din momentul ieşirii sale din scenă. La începutul lunii septembrie 1940, imediat după ce Regele Carol al II-lea a părăsit Tronul şi Ţara, fotograful a intenţionat să imortalizeze înscăunarea noilor autorităţi. Legionarii lui Horia Sima i-au interzis să fotografieze. Este cert că îl cunoşteau, fiindcă, se pare, că interdicţia era permanentă, funcţionând şi după îndepărtarea de la putere a legionarilor. A fost atât de afectat încât a supravieţuit doar un an…

Tatal meu a incetat sa mai iasa, sa se mai ingrijeasca, practic a murit de inima rea pentru ca nu a mai fost lasat sa fotografieze“ – povesteste fiica lui.

Dupa ce comunistii incearca, fara prea mare succes, sa recicleze fotografiile lui in scopuri propagandistice, numele lui cade in uitare. E redescoperit intamplator si doar pentru ca arhivele de la Muzeul PCR sunt mostenite, odata cu cladirea, de Muzeul Taranului Roman.

Ajunse intr-o expozitie, imaginile lui sunt recunoscute de fiica autorului, care reuseste sa-si repuna in drepturi tatal. In decembrie 2015, aceasta publica un album Berman bazat pe colecţia alcătuită din fotografii care au fost păstrate de familia celebrului fotoreporter interbelic şi care poartă numele fiicei sale celei mai mari, Colecţia « Luiza Berman».

2 Comments

  1. Radu

    Aflu despre el prima data. Prin Facebook , mai cunoscut a devenit Willy Prager.
    N-am inteles insa ce sprijin primeau de la masoni. Erau masoni , in Bucuresti, pe acele vremuri ?

    Si ce s-a pastrat de la el ? Placi, negative sau doar poze ? Sunt multe ?

    Si acum , o minora observatie: in text scrie “inmormantarea in octombrie 1941”, apoi “Berman moare in 1942”

    Reply
    1. admin (Post author)

      Prima lojă masonică s-a înfiinţat la Iaşi în 1742, iar în 1744 s-a infiinţat Loja Moldova condusă de Leon Gheuca, episcopul de Roman (1769-1785), decan al Huşilor şi Mitropolit între 1786 şi 1788. Mulțumiri de trecere!

      Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.