Templele evreiești se împuținează dar se reabilitează

Sunt puțini cei care știu cu exactitate câte clădiri evreiești sunt în București, clădiri construite de arhitecți evrei, cu bani evreiești, la comanda unui om de afaceri evreu – care a vrut să își facă un sediu pentru firmă sau o casă –  sau clădiri construite de organizații evreiești pentru diverse scopuri. Numai pe Calea Victoriei și pe străzile adiacente există 18 clădiri evreiești de care puțină lume știe.

La fel, pe B-dul Magheru și străzile adiacente sunt cel puțin 15 clădiri. Unele dintre ele sunt marcate, puține au însemne încastrate pe fațade, marcaje făcute de arhitect la data la care a ridicat imobilul.

Majoritari în mișcarea modernistă sunt arhitecții evrei. Se spune că ei au adus acest tip de construcție cubist, care atunci când a început – în anii 30 – a fost revoluționar, Bucureștiul fiind recunoscut ca primul oraș care a permis, mai ales în zona Magheru – aflată într-o reconstrucție completă – construcțiile moderniste.

Din păcate, astăzi nu mai există – sau sunt foarte puține – clădiri comunitare, clădiri cu o identitate evreiască evidentă, deși, înainte de al Doilea Război Mondial, în București existau între 80 și 100 de sinagogi. Evident, nu toate sinagogile înseamnă o clădire cum e Templul Coral, ci poate însemna o clădire în care există o cameră de rugăciune, o sală de rugăciune organizată într-un anume fel. Aceste case chiar astfel se numeau, case de rugăciune. Înainte de război erau între 80 și o 100, iar astăzi, în picioare, mai sunt șase, din care doar două funcționale ca sinagogi, două muzeu, una e închisă, iar alta s-a transformat…în sală de fitness.

Poate cel mai cunoscut lăcaș de cult mozaic este Templul Coral situat pe str. Sfânta Vineri, în apropiere de piaţa omonimă. Construirea templului s-a făcut la inițiativa lui Isaac Leib Weinberg, un evreu polonez din București, unul dintre liderii organizației “Comunitatea Cultului Israelit Modern” din București. El a propus construirea unei sinagogi mari și impresionante cum aveau marile capitale ale Europei – Viena, Dresda sau Paris. Templul Coral este o replică a Sinagogii Tempelgasse din Viena, cunoscută și ca Templul din cartierul Leopoldstadt, construită în perioada 1855-1858 după planurile arhitectului austriac Ludwig Förster și distrus de naziști în 1938.

Comunitatea Evreilor a cumpărat la 27 aprilie 1857 un teren în Mahalaua Stelei, de la Mihail R. Atanasiu, pentru 2.400 de galbeni. În același an s-a realizat prima variantă a proiectului de construcție, care prevedea ca templul să aibă trăsături gotice. Lucrările s-au desfășurat în timpul anilor de dispute între facțiunea ortodoxă, condusă de șef-rabinul Meir Leibuș Malbim și facțiunea progresistă, condusă de omul de știință originar din Galiția, dr. Iuliu Barasch.

Lucrările efective au fost începute abia în anul 1864, la inițiativa Asociației pentru Construirea Templului, condusă de Iacob Loebel, șeful Băncii Otomane din București. Proiectul de construcție a fost realizat de arhitecții vienezi I. Enderle și Gustav Freiwald, edificiul urmând a fi realizat într-un stil “mauro-bizantin”. La 21 iulie 1864 a fost pusă piatra de temelie, lucrările fiind aproape finalizate la începutul anului 1866, când s-au comandat la Budapesta sulurile Torei și alte lucruri necesare serviciului divin.

Inaugurarea templului a fost amânată din cauza incendierii clădirii de către naționaliștii români care protestau împotriva acordării cetățeniei române pentru evrei, care urma să facă parte din Constituția din 1866. La data de 18/30 iunie 1866, Guvernul a fost nevoit să retragă din proiectul Constituției articolul referitor la încetățenirea evreilor. Arhitectul Burelli a estimat pagubele produse lăcașului de cult la 209.369 de lei, iar la reparațiile efectuate a contribuit cu bani și domnitorul Carol I al României.

În decursul timpului, templul a suferit intervenții de restaurare care i-au modificat expresia arhitecturală. În anul 1892 au fost adăugați contraforți la exterior, iar în interior s-a construit cel de-al doilea nivel al galeriei. În anul 1932, s-au desfășurat lucrări de extindere, după planurile arhitecților Iuliu Leoneanu și Grigore Hirs, alături de inginerii C.I. Flachs și Maximilian Marcus. S-a construit o nouă aripă care avea la parter o sală de conferințe și festivități și o cameră a slujitorilor de cult, iar la etaj muzeu, arhiva și biblioteca. Tot în acei ani (1932-1934), s-au construit scări suplimentare spre balcoanele de la etajul I, s-a schimbat instalația de încălzire centrală și s-au înlocuit o serie de decorații degradate.

Afectat de cutremurul din 10 noiembrie 1940, templul a fost devastat de legionari în ianuarie 1941, necesitând lucrări de consolidare și reparații. Edificiul a fost complet renovat în 1945, sub coordonarea arh. Iuliu Leoneanu, cu materiale mai modeste.

Fațada clădirii este fragmentată, fiind placată cu cărămizi în două culori. Portalul de intrare este în stil maur este încununat de o arcada in plin cintru cu lambrechin. În registrul superior se află decorațiuni cu rozete. Cornișa este bogat decorată și se termină la colțuri cu 6 turnulețe pinaclu împodobite cu arce și colonete.

Interiorul este împărțit în trei nave (nava centrală acoperită de o boltă semicilindrică și navele laterale separate de arcade de nava centrală).

Începând din anul 2008, se desfășoară noi lucrări de consolidare, conservare și restaurare, după proiectul elaborat de arhitectul Niculae Vlădescu și inginerii Traian Popp și Florin Păune. Lucrările de intervenție constau în: consolidarea fundațiilor prin subturnări în ploturi armate, crearea unei centuri perimetrale din beton armat la nivelul cornișei, crearea prin cămășuiri a 4 tuburi de beton armat pe casa scărilor legate prin grinzi longitudinale de beton armat contravântuite, consolidarea masivelor de zidărie portantă prin refaceri, reteseri și injectare, consolidarea șarpantei și refacerea învelitorii, restaurarea pardoselilor și a tâmplăriilor, restaurarea zugrăvelilor policrome, a vitraliilor și feroneriei, restaurarea mobilierului original și restaurarea elementelor decorative.

Cu toate acestea, Templul Coral este doar o excepție. Zone dispărute, aproape șterse din memoria colectivă sau care se zbat în ruină cum ar fi: Piața Cauzași (dispărută), străzile Mircea-Vodă și Avram Goldfaden (înghițite de bd. Unirii), tronsoanele șterse din Calea Văcăreşti și Calea Dudești, străzile Lucaci, Matei Basarab sau Labirint au cunoscut ascuțimea lamelor buldozerelor, făcând dispărute vestigii ale existenței evreilor din capitală.

Meïr Weiser (1809-1879), mai bine cunoscut sub numele de Malbim, a fondat în 1864 o sinagogă pe Strada Bravilor, lângă dispăruta Piață Căuzași, care a fost centrul iudaismului ortodox din București. Pe locul ei trece astăzi Bd Unirii, prin dreptul noului sediu al Bibliotecii Naționale.

Templul Mic Spaniol “Ca’al Cicu“, fost pe Strada Banu Mărăcine nr. 37 a fost aproape distrus de legionari în 1941. După cutremurul din 1977, templul a fost renovat și redeschis în 1978, pentru a fi demolat în 1986, în nebunia construcțiilor pentru centrul civic și a bulevardului care astăzi poartă numele de Unirii.

Marele templu sefard Cahal Grande a fost impresionant, așa cum reiese din fotografii. Cahal Grande, ridicat de puternica și influenta comunitate sefarda în 1819, a fost incendiat de legionari în ianuarie 1941. Clădirea se afla pe locul unde se ridică azi Tribunalul București (fostul Magazin Junior). Odată cu el a dispărut și ultimul templu sefard din București.

Sinagoga Mare, cunoscută la început ca „Sinagoga Poloneză”, a fost construită între anii 1845-1846 în București de către comunitatea evreilor așkenazi proveniți din Polonia și este primul mare edificiu de cult al acestei obști. Conform tradiției, pe acest loc s-ar fi aflat anterior patru mici lăcașe de cult iudaice ridicate de diferite categorii de meseriași. Ea a fost inaugurată de Anul Nou evreiesc (Roș Hașana) în 1847 de către marele rabin Meșulam Zalman Fränkel și de rabinul Zalman Barav.

Ea a primit denumirea de Sinagoga Mare pentru că, după construire, a fost multă vreme cel mai mare lăcaș de rugăciuni al evreilor din București. Strada pe care se afla a primit denumirea de Strada Sinagogii. Stilul oficierii în Sinagoga Mare nu era “ortodox” ci “neolog”. După cum își amintea avocatul Valentin Saxone, dintre conducătorii sinagogii, în anii 1930-1940 la oficierea serviciului divin participa un cor și o orgă, iar la festivități se interpretau adevărate concerte de muzică religioasă, inclusiv cu folosirea unor instrumente de coarde.

Clădirea a fost reparată în 1865. La începutul secolului al XX-lea, s-au efectuat o serie de intervenții în urma cărora s-a modificat arhitectura edificiului. Transformările efectuate de arhitectul Stomer în 1903 a dat clădirii forma pe care o are astăzi, iar lucrările din 1909 coordonate de arhitectul Petre Antonescu au urmărit efectuarea unor modificări în zona Chivotului.

În anii următori s-au făcut unele lucrări de modernizare: s-a introdus electricitatea (1915), s-au construit scări suplimentare spre balcoanele etajelor, s-a schimbat instalația de încălzire centrală și s-au înlocuit decorațiile degradate după planurile realizate de arhitectul Jean Locar. În anul 1936, sinagoga a fost repictată în stil rococo de către Ghershon Horowitz.

După avarierea sa în cutremurul din 10 noiembrie 1940 și a devastării de către legionari în ianuarie 1941, s-au efectuat lucrări de reparații în 1945. Ea a fost consolidată în anul 1980.

În anii ’80 ai secolului al XX-lea, la fel ca și alte biserici din zona Unirii, a fost înconjurată de un cvartal de blocuri de zece etaje în formă de U, astfel încât ea este ascunsă vederii publicului. Începând din anul 1992, aici este găzduită expoziție intitulată Memorialul martirilor evrei “Rabin-șef dr. Moses Rosen”. Muzeul este administrat de 3 persoane: 1 administrator muzeograf și 2 ghizi-muzeografi.

În perioada 2004-2007 a fost renovat exteriorul clădirii, sinagoga fiind redeschisă la 30 iulie 2007.

Sinagoga Eșua Tova a fost construită în stil maur, fiind denumită și „Podul Mogoșoaiei”, datorita proximităţii Căii Victoriei (cu vechea denumire, Podul Mogoşoaiei). Ridicata in 1827, este cea mai veche sinagogă din oraș, încă funcțională. Este, și datorită poziției, o prezență discretă în peisajul aglomerat al centrului Capitalei. De-a lungul istoriei, și-a schimbat înfăţişarea, fațada de la stradă apărând mai târziu. Redefinirea ulterioară a adus-o mai aproape de stilul modernist, asemănându-se oarecum cu Templul „Credința” din Dudești.

În primul deceniu al secolului al XXI-lea a fost renovată, fiind inaugurată în seara de 21 februarie 2007, în cadrul unei ceremonii în care “rugăciunile s-au îmbinat cu tradiționalele dansuri hasidice, pline de o explozivă bucurie de viață, a fost completarea, până la litera finală, a două Suluri de Tora, dedicate evreilor români uciși în Holocaust” (Realitatea Evreiască, 25 ianuarie–25 februarie 2007). Cu acest prilej, a fost dezvelită, la intrare, o placă de mari dimensiuni pe care sunt gravate numele celor care au condus această sinagogă de la înființarea ei.

 

 

 

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.