Palatul Odeon din Mahalaua Mandravela



Gradina de vara Odeon

Una dintre cârciumile celebre din Bucureştiul interbelic a fost „La Mandravela“, situată în mahalaua cu acelaşi nume, care se pare că se întindea de la Piața Sudului de astăzi până la Mărțișorul lui Arghezi. A fost botezată aşa după încrucişarea a două drumuri: unul ducea spre puşcărie, celălalt spre casa de nebuni şi cimitir. O descriere a atmosferei de la cârciumă, ne oferă Ion Dragomir, reporterul „Ilustraţiunii române”, într-un articol publicat în numărul din 30 octombrie 1935 al publicaţiei.

„Când am trecut întâia dată pe la Mandravela, era într’o dimineaţă, doi cetăţeni, cu ochii tulburi şi părul vâlvoi, chefuiau de zor, în sunetele unei viori hodorogite, chinuită de un ţigan gras şi răguşit.

– Zi-i, mă gaşpere ! urla unul din cheflii. Că mâine mă ‘ntorc iară la 411.
Erau doi proaspeţi ieşiţi din puşcărie, care-şi sărbătoreau eliberarea. Două ore mai târziu, retreceam pe la Mandravela în celălalt sens. În faţa cârciumei unde petrecuseră cheflii se adunase lume, ca la urs. Am văzut uniforme de poliţie şi o ambulanţă a salvării.- Ce s’a întâmplat ?
– Ia, doi proaspeţi scăpaţi de la “411″. Au petrecut de ieri dimineaţă, pe neîntrerupte. Pe urmă, s’au luat la ceartă. Unul din ei a „înţepat” pe celălalt. N’a avut săracul parte de libertate”.

Reporterul povesteşte că îi place să ajungă la cârciuma de la capătul oraşului mai ales duminica. Aşa, l-a cunoscut pe un personaj celebru al locului spre exemplu, pe Titi Menghină, spaima Văcăreştilor. „Era într’o după amiază. Beam liniştit un păhărel de vin roşu ronţăind alune americane, când un om tânăr, ca de vreo treizeci de ani, lat în spate cât un garderob şi ciupit de vărsat veni, însoţit de o femeie destul de frumuşică şi grozav de împopoţonată, şi se instală alături de mine, la o masă. Mă uitam când la bărbat, când la femeie, ca unul care n’are ce face şi nu mai ştie încotro să-şi arunce ochii. Ea, mândră de atenţia pe care mi-o stârnise, prinse a zâmbi, privindu-mă şăgalnic cu coada ochiului. Deodată bărbatul care «prinsese mişcarea» se scoală cât era de mare, face un pas spre mine şi mă întreabă din vârful buzelor, fără să descleşteze dinţii:

– Iţi place, şefule ?
– Cine să-mi placă ?
– Dumneaei, face el, arătând cu capul spre femeie. Îmi place ! Seamănă leit cu Marlene Dietrich. Să-ţi trăiască!…“, răspunse reporterul.
El se uită la mine lung, mă uitai şi eu la el, dar ceva mai puţin lung. Până ce, izbucni în râs şi-mi izbi una peste umăr de mă clătinai pe picioare:
– Bată-te să te bată, sfrijitule!… Îmi place că eşti “înfipt”… Vino să-ţi prezint pe Ditrichoaia…
Şi trăgându-mă spre masa lui, ordonă femeii:
– Zi “bonjur” la domnul… E d’ai noştri.
Am rămas la masa lui Titi Menghină până spre miezul nopţii. Când m’am despărţit, m’a sărutat pe amândoi obrajii, jurându-mi ritos:
– Când oi avea vreo socoteală cu careva să mi-l spui. Vreau să bag pe unul în spital, în cinstea ta, sfrijitule!…Aviz celor cari-mi poartă sâmbetele… “

Puţine clădiri au conservat spiritul Bucureştiului de aur. Palatul Odeon, situat în zona Timpuri Noi, pe malul Dâmboviţei, este una dintre ele. Palatul se află într-o clădire monument istoric, singura rămasă din vechile clădiri ale fostei administraţii a bătrânului Abator.

A fost construită în 1869, după planurile  arhitectului Alexis Godillot, în  „Livada de duzi“, locul din mahalaua Mandavrela unde în 1913 s-a născut şi a crescut Maria Tănase. Godillot a mai proiectat, între altele, Halele din Piaţa Amzei în 1872, Hala Ghica și Hala Centrală din Piaţa Mare.
Gradina-de-vara-Odeon00

Între anii 1925-1935, clădirea a fost concesionată societăţii Sapira, care era tutelată de către fosta Bancă Chrissoveloni, devenind provizoriu reşedinţa acestei societăţi. Banca Chrissoveloni a fost până în 1933, la căderea Bursei de pe Wall Street, una dintre cele mai puternice instituţii financiare din România.
Gradina de vara Odeon2

Clădirea, restaurată exemplar, s-a transformat astăzi într-un restaurant-zahana, al doilea din București de acest gen, după Zexe de pe strada Icoanei. În urmă cu un secol, zahanaua era o cârciumă de pe lângă abatoare, unde găseai anumite mâncăruri specifice – oasele de măduvă şi fuduliile erau delicatese ale boierilor gurmanzi. Acum, meniul include bucate româneşti, influenţele interbelice regăsindu-se în preparatele franţuzeşti populare acelei perioade.

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.