Ranile dureroase ale Constantei

Am ales doar patru exemple de clădiri istorice din Constanța lăsate în paragină și expuse degradării. La fiecare dintre ele aflăm zeci de motive și intuim sute de interese obscure, majoritatea cu iz de afaceri imobiliare.

Cazinoul

Cel dintâi cazinou al Constanţei a fost construit în anul 1880, în aceeaşi zonă a peninsulei, mai exact lângă Farul Genovez şi lângă un chioşc de belvedere. Se numea Kursaal (traducere aproximativă – sală de relaxare) şi era construit din lemn şi din paiantă. Protipendada oraşului-port se regăsea aici în fiecare zi, iar imaginile vremii au fost surprinse de Anatole Magrin, consul al Franţei la Constanţa, fotograf al Curţii Regale.

Kursaalul a apărut într-o perioadă în care pe faleză au fost ridicate cele mai frumoase case din oraş: Casa Pariano (astăzi Muzeul Ion Jalea), Casa Manissalian (bombardată în 1941 – pe locul actualului bloc SNC), Casa Pâslă, Casa Bârzănescu, Casa Cănănău (unde a fost Consulatul Chinei), Casa Zottu, Casa Cuculis, Casa Şomănescu, Casa Pilescu“, scrie autorul cărţii „Cazinoul din Constanţa – scurtă istorie în imagini“.

Unul dintre antreprenorii Cazinoului a fost căpitanul Constantin Creangă, fiul scriitorului Ion Creangă şi tatăl lui Horia Creangă, unul dintre cei mai mari arhitecţi români ai perioadei interbelice. Construcțiile provizorii ridicate pentru a înlocui Kursaalul sunt dezmembrate în anul 1910, pentru a face loc impresionantului edificiu ce avea să devină simbolul oraşului de la malul mării.

Cel de-al treilea şi noul Cazinou al Constanţei a fost proiectat de arhitectul Daniel Renard, în stil Art Nouveau. Primarul liberal Cristea Georgescu a încheiat la data de 23 iulie 1903 un contract cu arhitectul Daniel Renard pentru proiectarea noului Cazinou, ca urmare a unor decizii ale Consiliului Comunal. Este actul de naştere al clădirii emblematice. Român după mamă şi elveţian după tată, Renard s-a născut în Neamţ şi a făcut studii la Paris. La Constanţa a locuit pe strada Romană, actuală Revoluţiei, În afară de Cazino, el a mai proiectat Pavilionul restaurant din faţa Cazinoului, actualul Acvariu, Hotel Regina (Intim), Hala Pieţei, dispărută, complexul administrativ de lângă gara veche (Prefectura, Palatul regal şi Tribunalul), biserica din Hârşova.

Culoarea politică a administraţiei constănţene se schimba destul de des la începutul secolului XX. Ales de liberali să construiască această clădire, Renard este înlăturat în momentul în care au venit conservatorii la putere, în anul 1905. De proiectarea Cazinoului s-a ocupat apoi arhitectul Petre Antonescu. În viziunea lui, Cazinoul avea funcţiunea de teatru. Dar revenirea liberalilor la putere între 1907 şi 1908 face ca Renard să-şi reimpună stilul Art Nouveau. Aşa se face că fundaţiile Cazinoului au fost modificate de trei ori.

Superba clădire a fost inaugurată la 15 august 1910, în prezenţa Principelui Ferdinand. A fost cel mai mare edificiu de acest fel de pe teritoriul României. Lucrările au costat 1.300.000 de lei, bani din care s-a înălţat cel mai frumos edificiu al Constanţei.

Parterul avea un hol generos de primire, continuând cu o scară majestuoasă în trei rampe către etaj. De-o parte şi de alta a scării se găseau un grup sanitar şi biroul administratorului. În continuare, spre nord erau spaţii pentru garderobă, bufet cu laborator, sală de lectură, vestiar, două săli de joc şi una de biliard. La etaj, scara debuşa într-un hol prin care se intra în sala de spectacole. De-o parte şi de alta a alveolei scenei se găseau foaierul artiştilor şi budoar pentru doamne.

Până în 1912 şi-au oferit serviciile pentru Cazinou mai multe orchestra româneşti şi străine, însă cea care a avut un contract ferm cu Primăria a fost orchestra I. Paschill. În 1912, baronul Edgar de Marcay, proprietarul „Societăţii Marilor Stabilimente“ şi antreprenorul Cazinoului, a cerut Primăriei să construiască un pavilion-restaurant în faţa Cazinoului. Aşa a apărut construcţia unde astăzi funcţionează Acvariul. Locul de promenadă de pe faleză s-a numit initial Bulevardul principele Nicolae, iar apoi Bulevardul Ţarul Nicolae al II-lea, cu ocazia vizitei lui la Constanţa, în 1914.

După Primul Război Mondial numele lui este Bulevardul General Alexandru Averescu, iar în 1948, la venirea comuniştilor la putere, devine Bulevardul 16 Februarie. În prezent, promenada este pietonală.

Pe 20 august 1916, când au început bombardamentele asupra Constanţei, Cazinoul a fost folosit de Cucea Roşie pe post de spital de campanie, însă a fost lovit de schije pricinuind moartea a 10 oameni.

Pe 19 noiembrie 1917, Cazinoul devine iarăşi functional. În 1934, Daniel Renard a fost chemat pentru reparaţii la Cazinou. Din 1941, Cazinoului a devenit gazdă pentru trupele germane care au fost cazate în frumosul edificiu de la malul mării. Din nou, Cazinoul a avut de suferit de pe urma bombardamentelor, dar a fost renovat în anul 1951 cu ajutorul deţinuţilor politici.

Începând din anul 1948, Cazinoul a adăpostit Casa de Cultură a Sindicatelor, iar între anii 1960 şi 1989 a aparţinut ONT Litoral. Ultima reparaţie majoră a Cazinoului a fost făcută între anii 1986 – 1988.

Cândva perla litoralului românesc, Cazinoul din Constanţa se degradează pe zi ce trece, fără ca autorităţile să stabilească un plan de salvare a clădirii. În 2007, Cazinoul a fost concesionat de Primăria Constanţei, pentru o perioadă de 49 de ani, firmei Queen Investments SRL, care deţine o reţea de cazinouri de lux în toată lumea, inclusiv în România. Numai că firma, care anunţase investiţii de nouă milioane de lei numai în primii cinci ani, a renunţat la acest proiect.

Constănţenii şi-au pierdut răbdarea chiar daca și actualii edili au promis reabilitare, susținând că lucrările vor începe în 2017 și vor fi finalizate în 2019.

Casa cu lei

Construită în stilul eclectismului caracteristic secolului al XIX-lea, între 1895-1898, după planurile arhitectului Ion Berindei, „Casa cu lei” a fost comandată de negustorului armean Dicran Emirzian, pentru familia sa. Ulterior, construcția care impresionează prin arhitectura sa impunătoare, cu elemente clasiciste, renascentiste și baroce, combinate armonios, a fost închiriată lui Lazăr Munteanu, un magistrat pasionat de artă, care făcea parte din celebra familie Kalinderu şi care a fost prieten cu mulţi pictori români importanţi. Acesta şi-a expus la parterul casei o impresionantă colecţie de artă, care putea fi admirată din stradă de către trecători.

„Casa cu lei” a devenit, după primul război mondial, pentru scurt timp, sediu de bancă (în anul 1921), iar în casă a locuit Bebi Emirzian, fiul lui Dicran, până în 1941, când s-a mutat la Bucureşti. Imobilul a avut apoi mai mulţi chiriaşi, iar în 1950 a fost naţionalizat. În anii ’70, „Casa cu lei a trecut printr-un proces de restaurare, fiind transformată într-un restaurant celebru la vremea aceea, care a funcţionat până în primii ani după Revoluţia din 1989.

Intrarea principală se află pe o platformă supraînălţată faţă de nivelul străzii care este deservita de o platforma ce obligă la o anume degajare faţă de volumele comune ale străzii. Deşi limitat ca suprafaţă, balconul semideschis astfel creat oferă senzaţia pătrunderii într-un edificiu ce se detaşează de restul clădirilor. Capitelurile din piatră sunt decorate sub cornişă pe console, cu brâu cu frunze de laur, volute, palmete, frunze de acant și cactus, susţinând patru lei, aşezaţi la rândul lor pe socluri înalte.

Latura sud-vestica (dinspre port) și cea răsăriteană se întregesc în păstrarea echilibrului arhitectural prin câte două balcoane dispuse marginal la primul etaj.

Acum, „Casa cu lei”, care de câţiva ani este în proprietate privată, fiind deţinută de unul dintre cei mai bogaţi constănţeni, este închisă întrucât are nevoie de reparaţii importante pentru putea fi din nou funcţională.

Sinagoga așkeneză (de rit occidental)

La capătul unei străduțe din zona veche a Constanței, pe strada CA Rosetti nr. 2, se află clădirea fostei sinagogi așkenaze (de rit occidental). Doar zidurile au mai rămas astăzi mărturie a frumuseții clădirii aflate în patrimoniul comunității evreiești de la malul mării. Acoperișul și părți din pereții interiori s-au prăbușit, iar structura clădirii este șubrezită.

Construită în anul 1911, în stil maur, după planurile lui Adolf Linz, un arhitect care a proiectat zeci de case din zona orașului vechi, sinagoga păstrează un trecut trist. În perioada de prigoană a evreilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, sinagoga a servit drept depozit pentru armata germană care își adăpostea acolo muniția, alimentele neperisabile și hrana pentru cai destinate trupelor aflate pe frontul de Est.

După anul 1944, sinagoga a fost reabilitată aproape în întregime și a fost redată comunității evreiești. Spre deosebire de Templul Sefard (rit spaniol) din Constanța, care a fost demolat în perioada comunistă, Sinagoga a traversat cu succes perioada fostului regim, însă a căzut pradă nepăsării după anul 1989, atunci când a intrat într-un proces accelerat de degradare. Astăzi, rămășițele clădirii se pot prăbuși oricând.

Sinagoga nu este monument istoric însă valoarea ei istorică și arhitectonică a atras atenția Direcției Județene pentru Cultură Constanța, ai cărei specialiști s-au interesat de soarta clădirii și de o eventuală procedură de clasare a acesteia în anul 2012. La vremea aceea, instituția a purtat un dialog cu Carol Friedman, la vremea aceea președintele Comunității Evreilor din Constanța. Discuțiile nu s-au materializat într-un proiect concret. Pretextul invocat de Carol Friedman a fost că terenul pe care e construită clădirea (și care nu era intabulat la Oficiul pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară), figura în actele de proprietate într-o unitate de măsură folosită pe vremea Imperiului Otoman, iar procedura de conversie ar fi fost foarte dificilă.

Ciudat, Friedman declara în anul 2014, la puțin timp după ce a fost înlocuit din funcția de președinte al Comunității Evreilor, că orașul Constanța este singurul din țară în care o sinagogă a ajuns în stadiul de ruină. Distrugerea lăcașului de cult a fost posibilă în orașul care este cunoscut pentru mozaicul etnic și cultural și pentru cel mai mare număr de comunități etnice minoritare care au conviețuit pașnic secole de-a rândul.

În sfârșit, în mai 2017, pe site-ul Primăriei Constanța a fost pusă în dezbatere publică cererea de autorizație de construire pentru punerea în siguranță a clădiriii, solicitată de Comunitatea Evreilor din Constanța.

Dacă, în cele din urmă va fi restaurată, clădirea va deveni obiectiv turistic pentru că este reprezentativă pentru centrul vechi al Constanței, unde se află și catedrala romano-catolică și cea ortodoxă și moscheea Carol I.

Palatul Reginei Maria de la Mamaia

În centrul staţiunii Mamaia tronează, de aproape un secol, reşedinţa de vară a Reginei Maria. Din păcate, construcţia regală n-a fost locuită niciodată de principesă, întrucât ea a ales Balcicul.

În timpul unei vizite pe ţărmul Mării Negre, Regina Maria s-a îndrăgostit de Mamaia anului 1920. „Mamaia: imense întinderi de nisip, o plajă atât de largă încât sfârşitul i se pierde în depărtare, cu scoici trandafirii ca nişte petale de flori aruncate de zâne, băi de mare şi acel râs ce izbucneşte anume când năvăleşte asupra ta apa rece, foşnetul şoptit al valurilor ce se sparg rând pe rând domol de mal, lăsând fiecare o fâşie de spumă albă ca zăpada. Jocuri prin nisip, câini nebunatici luptându-se cu câte o bucată groasă de lemn azvârlită de valuri pe mal sau înnebuniţi de bucurie şi alergând ca nişte ogari cenuşii într-o fugă zănatecă de-a lungul plajei, lătrat îmbătat de fericire, bărci încete lunecând alene pe întinderea lacurilor, soare revărsat fără milă asupra capetelor noastre, prefăcând apa într-o pânză de lumină care arde ochii“, descrie ea Mamaia acelor ani ai secolului trecut.

Îndrăgostindu-se de acest ţinut, Regina Maria a ales să-şi construiască un castel, unde să-şi petreacă verile. Palatul Regal a fost gândit de arhitectul italian Mario Stoppa şi construit de antrepriza lui Carlo Actis, sub directa conducere a arhitectului Constantin D. Dobrescu. Lucrările măreţei reşedinţe de vară au început în 1923 şi s-au finalizat trei ani mai târziu. Palatul cu mansardă avea centrală termică, bucătărie modernă,garderobă, spălătorie, bufet, iar în curte a fost amenajat un părculeţ în mijlocul căruia a fost ridicată o fântână.

Din păcate, regina nu a petrecut nicio zi în castelul ce se întindea pe un domeniu de 1.200 de metri pătraţi, întrucât a descoperit Balcicul, unde şi-a ridicat un alt castel şi unde obişnuia să meargă în fiecare vară. Însă regina venea des la castelul din Mamaia pentru a urmări construcţia lui. Profita de ocazie şi mergea la galop pe întinderile nesfârşite de nisip. Din descrierile reginei, deducem, că la acea vreme, stațiunea era apropape pustie. După anul 1935 Mamaia începe să se dezvolte.

Castelul regal de la Mamaia se află în prezent pe lista monumentelor istorice de importanţă naţională. Din păcate, clădirea arăta aproape părăsită, într-o stare de degradare, comună și altor monumente din România. Palatul a fost deținut de compania de stat SC Mamaia SA, care l-a vândut acum 14 ani, cu 150.000 de euro, firmei SC Light System SRL, la prețul unui apartament de lux.

Un an mai târziu, Primăria Constanța a vândut și curtea palatului, în suprafață de 1,5 hectare, aceluiași proprietar, cu 23 euro/mp, deși pe piața imobiliară un metru pătrat din stațiune valora între 200 și 300 euro/mp. Deoarece imobilele sunt monumente istorice de categoria A, iar tranzacțiile s-au făcut fără acordul Ministerul Culturii, DNA cere anularea contractelor de vânzare.

Procesul este în desfășurare. SC Light System SRL are un acționariat stufos și controversat din preajma unor afaceriști și oameni politici celebri: Alexandru Bittner, Dorin Cocoș și Sorin Ovidiu Vântu.

Pentru că ambele tranzacții au avut loc fără înștiințarea Ministerului Culturii ori a Direcției Județene de Cultură Constanța, deci fără exercitarea dreptului de preemțiune al Statului, DNA cere anularea contractelor de vânzare, procesul fiind încă în desfășurare.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.