Imobile istorice ale grecilor din Constanța (II)

Imobile identificate cu ajutorul Comunității Elene Elpis, aparținând unor greci veniți aici, ca și mulți alții străini, pentru oportunitățile de afaceri pe care le oferea cel mai mare port la Marea Neagră.

Vila Suțu
Construită la 1899, din ideile arhitectului Grigore Cerchez, care şi-a iubit atât de mult opera încât şi-a ridicat o casă cu elemente identice ale vilei, pe strada Callatis, la numărul 6, reşedinţa prinţului Mihai Suțu este, în primul rând, o locuinţă la mare. A ales, cel mai probabil, o porţiune solidă a falezei, din stâncă: avea de unde alege deoarece familia cumpărase, imediat după Războiul de Independenţă, o bucată mare de pâmânt care se întindea din curtea mică a casei şi până în apropierea falezei amenajate cu gust de regele Carol I.

Costache Suţu, mai precis, tatăl prinţului, fusese dregător pe probleme financiare al domnitorului moldovean Grigore Alexandru Ghica (1849- 1853 şi 1854- 1856). Boierul Costache venea, se spune, mereu la Constanța alături de C. A. Rosetti şi Evanghelos Zappas, doi greci care au scris istorie românească. Primul, lider al Partidului Naţional Liberal, a definit multe dintre programele de reformă de la începuturile domniei lui Carol I şi după marele Război de Independenţă în vreme ce excentricul Zappas, cu o avere fabuloasă, îl convinsese pe regele Otto I de Bavaria al Greciei (1833- 1862) să înceapă demersurile pentru reînfiinţarea Jocurilor Olimpice, pe care Atena urma să le găzduiască. Împreună cumpăraseră o mică navă cu pînze otomană şi, de la micul debarcader de lemn, făceau lungi plimbări pe mare, până la Sulina sau în sudul coastelor bulgare.

Grigore Cerchez este unul dintre creatorii curentului neoromânesc, foarte modern în Vechiul Regat în primele decenii ale secolului al XX-lea, continuat apoi şi în perioada interbelică. La malul Mării Negre, la Constanţa, arhitectul Cerchez s-a răzgândit şi a gândit un monument unic de arhitectură: o vilă deasupra apei, cu caracter maur, inspirată cel mai probabil din lumea fabuloasă a Siriei sau Algeriei. Un parapet masiv şi abrupt di piatră ferea fundaţia şi pivniţele de furia valurilor. Casa, aşezată pe trei nivele, este în mod ostentativ îndreptată spre mare, aşa cum o dovedesc şi scările masive care coboară, şerpuind, pe plajă. Peste mai puţină vreme, şi arhitecţii hotelului „Palace”, la fel ca aceia de la „Regnier”, vor lega în mod asemănător imobilele lor de mare.

În centrul vilei, o cameră spaţioasă de zi, pe două nivele, dă spre terasa imensă, cu arcade, dinspre mare. În dreapta camerei de zi, o sufragerie şi o bucătărie. În stânga, dormitoare. La etaj, proprietarul a cerut să se construiască dormitoare spaţioase iar deasupra turnului care domină imobilul a fost amenajată o terasă, deasupra valurilor, de unde se poate privi până spre capul Midia şi, în sud, spre zona luxoasă, cu promenada Cazinoului. Demisolul, apărat în parte de o cămaşă de blocuri masive din piatră, era destinat pivniţei, camerelor îngrijitorilor şi centralei termice. Pentru că, probabil, vila Suţu este prima clădire particulară din Constanţa încălzită prin forţa caloriferelor din fontă, o mare minune tehnică la finele veacului al XIX- lea.

Trecerea de la un etaj la altul se face pe scări lucrate migălos din lemn masiv, cu intarsii, iar spre pivniţă au fost concepute scări din piatră, în formă circulară. Camerele erau bogat mobilate, după inspiraţie mediteraneană, cu ornamente cumpărate din bazarurile de poveste din Levant şi aduse direct la Constanţa cu vaporul. Pe mobile, pe etajere, expuse stăteau statuete, vase, amfore şi lucrături din aur, argint şi bronz găsite în cetatea Tomisului, după săpăturile fundaţiilor pentru noile construcţii moderne din jurul statuii lui Ovidiu, sau cumpărate de la amatori, localnici pasionaţi de istoria urbei lor.

Prinţul Mihail Suţu, locatarul excentricei clădiri, care înnobilează peisajul arhitectonic al oraşului, provenea dintr-o familie care a dat conducători de stat. El însuşi om cu avere, însurat cu o femeie din familia Cantacuzino, Maria, reprezintă un reper obligatoriu al istoriei numismatice şi a cercetărilor arheologice timpurii din România. Guvernator al Băncii Naţionale între 1899 şi 1904, membru al Academiei Române din 1909, membru titular al Societăţii Regale de Numismatică din Marea Britanie, tot din 1909, director ani în şir al Cabinetului de Numismatică al Academiei Române, autor de studii de istorie veche şi de numismatică, vorbitor de greacă veche, latină, franceză şi engleză, prinţul Mihail Suţu şi-a pus amprenta şi asupra locului de la malul mării.

Casa a fost naţionalizată în 1948, devenind sediul Casei Regionale a Creaţiei Populare şi a unei biblioteci publice. La începutul anilor `70, a fost sediul unei misiuni consulare a Cehoslovaciei, apoi, după 1990 s-a aflat în litigiu, fiind retrocedată urmașilor familiei Suțu, în 2015.

Hotel Grand – Propietate Stavro Dimitriu, (1920), B-dul. Ferdinand colt cu b-dul. Tomis.
Înainte de ridicarea construcţiei locul destinat acesteia era puţin reprezentativ, iar strada Carol cuprindea o serie de mici dughene. Din acea perioadă s-au păstrat câteva fotografii, unele dintre acestea chiar din timpul primului război mondial. Anterior existenţei hotelului, pe locul acestuia funcţionase chiar un cinematograf.

În anul 1920, având un etaj mai puţin decât fusese stabilit în planurile iniţiale, se deschideau uşile hotelului care a devenit, în timp, unul dintre reperele Constanţei. Adăugarea celui de al treilea etaj a rămas doar în fază de proiect.

Noul hotel dotat cu electricitate şi încălzire centrală a avut un succes imediat în rândul oamenilor de vază care aveau nevoie de cazare în imediata apropiere a gării. Hotelul avea la parter restaurant, sală de lectură şi muzică, spaţii comerciale închiriate, el fiind unul dintre punctele de atracţie ale oraşului.

în anul 1924 în Ghidul Constanţei şi al Techirghiolului există referinţe despre Hotelul Grand, stabilimentul fiind trecut la Categoria I-a.

În anul 1940, după moartea lui Stavro Dumitriu afacerea a fost preluată de fiul acestuia, Dumitru St. Dumitriu. Era asemeni tatălui său, un abil om de afaceri, fiind un întreprinzător important pe piaţa imobiliară dobrogeană. Dumitru St.Dumitriu îşi petrecuse tinereţea în străinătate. începând cu anul 1926, era deja reprezentant direct al societăţii Ford Motor Company la Trieste în Italia, Alexandria în Egipt şi Istanbul în Turcia. Din 1932 el a devenit reprezentant pentru Balcani al companiei americane. Preluând hotelul, a înfiinţat la parterul său reprezentanţa Ford în Dobrogea. Influenţa pe care o avea pe plan local Dumitriu este ilustrată şi de titlul de viceconsul onorific al Cehoslovaciei la Constanţa.

Casa Embiricos, care a aparținut unui mare armator grec, nu mai este acum într-o stare perfectă, dar poate fi văzută pe strada Nicolae Titulescu la numărul 13, lângă biserica catolică „Sfântul Anton”.

Fraţii Leonidas şi Mihail Embiricos, proveniţi din insula Andros a Greciei, după ce au înfiinţat în 1908, la Pireu, compania maritimă National Steam Navigation au decis să îşi mute afacerile la Brăila, în 1912, unde unchiul Alcibiades controla comerţul cu cereale prin porturile Dunării şi importul de cărbune venit din minele galeze ale Marii Britanii.

La 1 mai 1914, în cele mai bune perioade ale existenţei Constanţei, fraţii Embiricos inaugurau prima cursă transatlantică dintre Marea Neagră şi New York. Se făcea o escală, obligatorie, la Pireu şi încă una, dacă mai era nevoie, la Marsilia. Au ales vasul „Themistocles”, construit în 1889, de 16 000 de tone şi care putea atinge 16 noduri, adică fix vreo 15 zile de călătorie între Constanţa şi New York.

În 1922, la intersecţia actualelor străzi Nicolae Titulescu şi Ion Cantacuzino se inaugura una dintre cele mai înalte şi mai încăpătoare imobile din Constanţa. Avea oraşul destule cunoştinţe despre lux, bani şi splendoare arhitectonică dar clădirea Embiricos rivaliza serios cu toate suratele ei din piaţa Ovidiu şi de pe faleza mării. Un parter spaţios, cu mai multe intrări, dintre care una se deschide generos spre două scări monumentale şi un lift din feronerie, cu bună viteză spre cele patru etaje superioare, indică în mod evident destinaţia de clădire cu un mare trafic de persoane. Frontonul dinspre strada Ion Cantacuzino este arcuit, simetric, fiecare nivel constând în câte trei ferestre imense, cu lumină naturală din belşug înspre interior, ancadramentele de la etajele unu şi patru fiind frumos arcuite iar celelalte două, intermediare, cu forme geometrice drepte. La primul etaj se află o imensă terasă de zidărie şi, mai sus, balcoane din feronerie frumos lucrată. Elementele sculpturale în forme generoase, de ciorchine, florale, cartuşul deasupra intrării, cu ferestre mai mici încadrate de mici balcoane de feronerie sculptată, scoica imensă deasupra mansardei şi lucrăturile exterioare bogate care însoţesc fiecare fereastră reprezintă elemente specifice stilului Art Nouveau, cu influenţe extrem de mari, însă, din beneficiile vechiului Belle Epoque, dominant înaintea Primului Război Mondial.

În 1940, Leonidas Embiricos a vândut clădirea către o bancă regională din Iaşi, Creditul Funciar Urban, care spera să câştige la Constanţa venituri mari din credite şi depozite pentru afacerile portuare. Nu mai era timp. A venit al Doilea Război Mondial, apoi, din vara anului 1944, ocupaţia sovietică a oraşului. Portul a fost închis comerţului, afacerile au fost izgonite încetul cu încetul iar instaurarea regimului comunist a pecetluit soarta unuia dintre cele mai frumoase monumente ale Constanţei şi ale uneia dintre cele mai răsunătoare afaceri de la malul mării. Naţionalizată în 1948, casa Embiricos a devenit în anul următor, pentru scurtă vreme, sediul Comandamentului Marinei Militare.

Casa Caramilotis
La intersecţia străzii Traian cu strada Doinei,  in anii ’30 familia Caramilotis isi ridica o superba vila în stilul art deco. Pentru proiect este ales arhitectul Harry Goldstein care realizeaza o vila cu parter si doua etaje, ultimul etaj beneficiind de terase generoase. Imobilul este unul din cei mai frumoşi exponenţi ai tematicii pachebotului. Acesta beneficiază de cele mai mari ferestre hublou întâlnite in  Constanţa. La interior, pe casă scării mozaicul de pe jos reproduce tematica valurilor. (foto: Arhitect Radu Cornescu);

Casa Tache Manicatide, comerciant și membru marcant al Partidului Conservator, Str. Nicolae Titulescu nr.34. Ctitorul şi comerciantul Take Manicatide este cel căruia îi aparţine clădirea, construită în anul 1899, după planurile arhitectului H.N.Mangoianu. Proiectată în stil eclectic, cu elemente de decoraţie clasicizantă, clădirea are trei nivele: subsol, parter şi etaj. Faţadele sunt organizate simetric de axa marcată de intrarea cu balcoane deasupra. Soclul faţadei este realizat în bosaj, cuprinzând şi ferestrele subsolului. Intrarea principală este surmontată de un balcon cu balustrii, susţinut de două coloane de ordin compozit, canelate. La ambele nivele, de o parte şi de alta, se află câte două ferestre cu baza comună, profilată. Faţada este organizată simetric, pe console cu motiv floral.

Casa Zafirios Kyriakou, comerciant, Str. Decebal nr.70;Constanța. Clădirea a fost construită în perioada 1894 în stil eclectic.

Casa Teodorou Rousou, de pe strada C.A. Rosetti, lângă Sinagogă, te întâmpină la intrare cu o ușă monumentală din lemn lucrată manual, cu geamuri mari. Construcția datează din 1897, a fost ridicată după o arhitectură neoclasică de la sfârșitu secolului al XIX-lea, iar proprietarul a fost un mare negustor. Printre marile proprietăți pe care le-a avut în țara noastră se numără și Șantierul Naval din Brăila.

Casa Dalas. Una din clădirile monumentale lăsate de greci în Constanța este casa Dalas, aflată la intersecția străzilor Ferdinand cu strada Atelierelor, în locul unde a funcționat pentru mai mulți ani Alianța Franceză. A aparținut unui comerciant al vremii, iar după ce a fost retrocedată a fost lăsată în paragină. Aceasta purta numele de Vila Gia după numele soției proprietarului. Se spune că este una din construcțiile arhitectului Anghel Saligny.

Casa Gheorghe Hrisicos este situată în colțul sud-estic al străzii Traian și a fost pentru multă vreme unul din cele mai reprezentative case ale Constanței, construită în 1900. A fost casa unde a funcționat în ultimul timp Banca Comercială Română. A aparținut unui mare negustor de vinuri. Acesta are în Cimitirul Central chiar și un monument funerar datând din 1906, de o mare valoare artistică. Proprietarul a fost o persoană controversată și chiar a fost aproape de faliment cu afacerea sa, însă s-a salvat. Această casă, restaurant bun al epocii de început de secol XX , a avut o viață comercială și spirituală remarcabilă prin faptul că acolo se întâlneau mari personalități ale vremii.

Casa Papazoglu, situată la capătul bulevardului Tomis, în zona peninsulară a orașului are o particularitate aparte. În beciul casei exista o fântână de unde oamenii se aprovizionau cu apă între anii 1900- 1920.

Casa Dragona a aparținut celui mai mare exportator de animale vii în Grecia în perioada interbelică și se află pe strada Siretului.

Constanta – Str. Stefan cel Mare

Casa Hector Sarafidis este situată pe strada Negru Vodă nr.8, iar proprietarul a fost o mare personalitate de cultură și medic ginecolog foarte recunoscut care a lucrat și în spitalele din Constanța. Este cunoscut pentru faptul că a fost primul grec care a avut două dicționare de limbă grec-român și român – grec.

Casele Vasiliu. Frații Vasiliu, mari angrosiști ai vremii, au construit în 1920 și 1924 două case impresionante, care pot fi văzute acum lângă biserica Adormirea Maicii Domnului din centrul Constanței, pe strada Ion Lahovari.

Casa Leoncinidis Nicolaos, str.  Cuza Voda nr.68, care a aparținut unui renumit vânător și deținător de magazin de coloniale.

Casa Laskaridis

 Casa Lascaridis, comerciant, Str. Ecaterina Varga nr.18;

Casa Hatzi Nikolaos Hristoforou, strada Sulmona nr.3;

Cladirea fratilor Danienopol, B-dul Ferdinand nr.32;

Cladirea fratilor Danienopol

Alte imobile:

Casa Panait Karatzali, proprietar societate de constructii, Bdul. Tomis nr.44;

Hotel Central – Propietate Frangopol, (1920), Str. Traian intersectie cu str. Vasile Alexandri;

Casa Gheorghe Hrisicos, comerciant si bancher, Str. Traian nr.1;

Casa Evanghelou Rousou, comerciant de cereale si inginer naval, Str. Lahovari nr.2;

Casa Constantinidis, farmacist, Str. Mihail Kogalniceanu nr.2;

Casa Aristide Karatzali, Str. Vasile Alexandri nr.3;

Casa Dalas, comerciant, Bdul. Ferdinand nr.78;

Casa Hector Serafidis, medic si scriitor, Str. Negru Voda nr.8;

Blocul Panopoulos, comerciant, Str. Grigore Tocilescu nr.2

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.