Voi la ce local mergeati in anii 70?

Recunosc, abia am așteptat să public acest articol, care îmi provoacă plăcute aduceri aminte despre orașul în care m-am născut și trăiesc. La origine, aceste gânduri au fost așternute într-o postare pe Facebook, care a adunat o sumedenie de like-uri și unele observații. Fiind vorba despre un site de socializare, n-am dorit să lungesc vorba, încercând să fiu cât mai concis. Am primit câteva reproșuri nevinovate, amintindu-mi-se că am omis câteva localuri celebre în anii 70. Mi-am adunat gândurile și am îndreptat situația, adăugându-le. Le mulțumesc prietenilor care m-au îndemnat să fac completările de rigoare!

***

Restaurantul Grădinița

Plecăm de la Piața Romană și începem cu Barul Turist, locul unde îşi beau cafeaua, dimineața, scriitorii şi artiştii, iar după-amiaza studenţii de la A.S.E. care își are sediul în apropiere. După cutremurul din 1977, blocul în care se află barul a fost grav afectat, iar localul a stat închis câțiva ani, pierzându-și mare parte din clientelă.

Mai sus, la prima intersecţie spre Universitate, pe stânga, dădeai de restaurantul Grădiniţa, o „bombă” cu bere cu gust de săpun și doi lăutari turmentați, precum şi cofetăria Casata, două localuri foarte la modă pentru studenţii care pierdeau timpul la o bere rece și ieftină sau un parfait delicios de 2 lei.

Restaurantul Turist

Vizavi, pe Magheru colţ cu strada Tache Ionescu, era o cârciumă numita Podgoria unde îşi duceau veacul actori de „viţă veche” – prieteni la cataramă cu Bachus, cei mai mulţi trecuţi de a doua tinereţe, ca alde Jean Lorin Florescu, Ştefan Ciobotăraşu, Ştefan Mihăilescu Brăila, majoritatea de la Teatrul Nottara, situat ceva mai sus, peste drum.

În zona cinematografului Patria (fost Aro) se distingea Barul Melody, situat la subsol, unde era program de noapte și unde evoluau Alexandru Arşinel, Angela Taxieru sau Mariana Meşteşug şi Thury Ştefan, un balerin celebru al vremii, mai ales pentru numerele în care îl parodia pe Charlie Chaplin. Veneau aici tenismanii Ilie Năstase, Ion Ţiriac, fotbalistul Sandu Boc, odrasle ale protipendadei comuniste, artişti, scriitori şi mulţi străini, în special italieni şi arabi. Maestru de ceremonii era Viorel Păunescu, care îi succedase vestitului Nea Aurică, și el vechi cârciumar.

Era un personaj bulevardist pe vremea aceea care își spunea Pierre și era supranumit „stăpânul femeilor”, un bun dansator și un cozeur neîntrecut. Seara, veşnic prezent la braseria de la Lido sau la restaurantul Ambasador, unde epata cu haine scumpe și de bună calitate și cu o droaie de femei frumoase, Pierre era, în timpul zilei, maistru la o școală profesională.

Așadar, rămânem pe dreapta, la restaurantul Hotelului Ambasador, unde cânta orchestra „Guido Manusardi”. De la intrare erai întâmpinat de un portar în uniformă de „general” care pentru 5 lei te ducea la cea mai bună masă din local. Pe scena restaurantului s-au lansat majoritatea cântăreților vremii, adică Angela Similea-Movileanu, Angela Taxieru, Aurelian Andreescu, Doina Cărpiniş, Antonio Furnari sau Stela Enache. Și bucătăria era vestită, distingându-se „biftecul tartar”, „muşchiul de vacă cu ciuperci”, sau „creierul pane”.

Cei care nu dispuneau de foarte mult „mălai”, adică bani de spart prin restaurante, luau masa la Autoservirea lu’ Nea Chira, situată pe strada C.A. Rosetti, în prelungirea cofetăriei Scala, pentru ca apoi să meargă la dans la Ambasador sau să „servească” o piscină cu valuri, vizavi, la Lido.

Cu 100 de lei, in 1970, te descurcai la orice restaurant

Pe partea opusă Cofetăriei Scala, prăbușită la cutremurul din 1977, era vestitul bar Katanga, unde se adunau adesea bişniţarii de valută din centru, studenți străini, dar și „parașute fripturiste” și trăgători cu urechea de pe la secu’. Câteodată își făcea apariția și poetul boem Teodor Pîcă, improvizând câte un catren contra unui coniac mic: „De-aş fi ca tine campion/ Aş renunţa la Panteon/ Şi-aş face praf toţi banii mei/ Cu bagabonţi şi cu femei…”. Pîcă, deși alcoolic, era un excelent poet, literat, om de petrecere și foarte bun prieten cu boema capitalei din acea perioadă.

Deseori, Pîcă era însoţit de prietenul său, graficianul-poet Florin Pucă, caricaturist, pamfletist, parodist şi poetist, cum îi plăcea amicului Pîcă să-l definească. Pucă avea un păr bogat şi o barbă rasputiniană. Deseori, intrau cu tine în vorbă fără să te cunoască: „Pîcă şi cu Pucă, ar bea câte-o ţuică! Dacă daţi o vodculiţă, vă compun o strofuliţă… Dacă nu-mi daţi un rom mic, nu vă mai compun nimic…!” Iar lumea cotiza, pentru ca spectacolul să continue cu epigrame sau poezii de of și aoleu.

Athenee Palace

Pe lângă localurile deja amintite, în funcție de zona în care locuiau, tinerii mai mergeau la Parcul Trandafirilor (în Piața Lahovari), Athenee Palace, Berlin (unde se afla acum Club Control), Ambasador, Național, Dorobanți, Modern sau, la un sfârșit încins de săptămâna, la Doina sau Bolta Rece. La Boltă specialitatea casei erau „Brașovencele”, niște clătite mai groase, umplute cu carne tocată și prăjite în untură. Ambele aveau bucătărie în stil românesc. Pe locul Hotelului Dorobanți fusese Gradina Mon Jardin, locul în care câțiva ani au servit masa soldații americani, detașați la București, după război.

Mai era Mignonul fraților Chivu, mandatari, frecventat de cei cu pofte alese și dare de mână, cei mai mulți valutiști și „băieți de oraș”. Mușchiul „cărămidă”, fasonat ca un cub și dat prin pesmet și „cupele calde cu crudităţi” erau printre specialități. La Select, și el aflat o perioadă sub buna administrare a fraților Chivu, situat în zona străzilor cu nume de capitale, mergea gașca  copiilor de demnitari comuniști și atârnătorii acestora. Să nu uit de Mărul de Aur, loc ascuns de ochii Securității, cu șpriț bun și muzică lăutărească.

Cina (fosta cafenea Kubler) era un caz special. Cu o istorie interbelică bogată, una din terasele care a scăpat ne demolată, își cam epuizase atuurile. Nici berea nu mai era ca pe vremuri, iar mâncarea suferea de lipsa unor profesioniști în ale gătitului. La fel s-a întâmplat și cu Berăria Gambrinus sau Carul cu Bere, care își pierduseră strălucirea de altădată, arătând jalnic în anii 70 și mai apoi, în anii 80, servind doar o bere apoasă și legume la tigaie cu câteva umbre de carne. Cea mai mare vină aparține și regimului comunist care, printr-o propagandă bine direcționată, și o sub finanţare evidentă urmărea să distrugă simbolurile epocii interbelice pe care o considerau depășită, retrogradă, alături de reprezentanții ei, care trebuiau degrabă stârpiți, pentru apucăturile lor burgheze.

În aceeași categorie intră și Casa Capșa, altă dată „perla Bucureștiului”, despre care, în perioada interbelică, se spunea că “Dacă erai acceptat la Capşa, aveai talent. Dacă nu, nu.” Veneau la Capșa (care o perioadă s-a numit Restaurantul București) Marin Preda, Fănuş Neagu, Eugen Simion, Ana Aslan (care servea pate de casă şi şalău cu sos Meuniere), dar și Ovidiu Iuliu Moldovan, Gheorghe Dinică şi Marin Moraru. Nicolae Crevedia, tatăl lui Eugen Barbu, a lansat un celebru catren:„La Capşa, unde vin toţi seniorii/ Local cu două mari despărţituri:/ Într-una se mănâncă prăjituri, / Într-una se mănâncă scriitorii”. Capșa șaptezecistă se dorea o continuatoare a tradiției interbelice, deși devenise o umbră a localului de pe vremuri, în care nici măcar cafeaua nu mai era ca în timpurile celebrilor frați cofetari.

La Parcul Trandafirilor (Casa Oamenilor de Ştiinţă) se mânca bine și ieftin. Deseori îl zăreai în interior pe academicianul Alexandru Rosetti, care în anii 70 avea șaptezeci și ceva de ani, dar avea să trăiască 95. Rosetti era cunoscut pentru că avea sticla lui de vin, din care bea câte un pahar la fiecare masă și că plătea nota la centimă, spre exasperarea chelnerilor. Pe terasă, vara, îi puteai auzi sporovăind la un „pahar de vorbă” pe demnitarul comunist Gogu Rădulescu și pe criticul de teatru și film Catrinel Oproiu, alături de soțul său, profesorul și diplomatul Costin Murgescu. Grădina era una dintre cele mai frumoase ale Bucureștiului, iar vara rareori găseai locuri libere. Specialitatea casei: şniţelul vienez cu cartofi prăjiți.

La Athenee Palace mai exista o terasă șic, unde puteai să te bucuri de o masă bună și de bere rece, adesea Tuborg la sticle mici și bombate, aduse din magazinele pe valută ale Comturistului, după ce expirau și nu mai puteau fi vândute străinilor. Și la terasa Berlin se găsea bere, în special Radeberger și Budweisser, dar și niște crenvurşti crocanți. În fostul imobil Casa Oppler, de pe latura Pieței Universității dinspre strada Doamnei funcționa, Trocadero, un restaurant arătos, în „buricul târgului”, rivalizând cu Restaurantul Berlin și Pescarul, aflate în apropiere. O perioadă s-a transformat în restaurant rezervat exclusiv doamnelor. În București a mai funcționat o grădină Trocadero numită şi Oracici, în zona Dealului Filaret, dar în cu totul altă epocă.

Barul Intercontinental

Existau pe lângă Melody, deja amintit, alte câteva cluburi de noapte, majoritatea cu circuit închis, ca Athenee Palace (în incinta hotelului), Atlantic (la subsolul Blocului Dragomir Niculescu de pe Calea Victoriei, cu intrarea pe strada Academiei) și, pe atunci, noul bar de noapte de la Hotelul Intercontinental.

Tinerii însă nu gustau acest gen de distracție nocturnă care se adresa străinilor, fotbaliștilor și odraslelor prezidențiale de atunci, preferând „ceaiurile” de acasă, cu prietenii și Miliția veghind pe la uși.

***

Existau și anumite restaurante de cartier, nu atât de cunoscute precum cele din centru, dar extrem de frecventate. Vestite erau restaurantele Bumbești, de pa Calea Rahovei și Moldova, de la intersecția străzilor Icoanei cu I.L.Caragiale, unde serile cânta, printre alții Gil Dobrică. Acum restaurantul se numește Gargantua Anniversaire. Aceste două localuri au fost probabil ultimele două zahanale din București. Termenul de „zahana” era folosit pe vremuri pentru restaurantele specializate în preparate din carne și organe proaspete de ovine, dar ulterior termenul s-a referit și la celelalte animale.

Serile, spectatorii bucureșteni se opreau după reprezentațiile la care asistau la restaurantele Bucur (azi Hanul Berarilor), aflat lângă fosta Operetă, Peștera (la Piața Rosetti, în spatele Teatrului Național), Codrul Cosminului (în spatele Operei) sau Cireșica, locul în care se întâlneau la bere actorii de la “Bulandra” supranumit și „boema geniilor în devenire” (Constantin Olariu – „Bucurestiul monden”).

Restaurantul Perla

Restaurantele de cartier reprezentau locul în care „clasa muncitoare” își lua porția de libertate, adică o bere aproape transparentă și niște mici plini de zgârciuri: Perla (pe Calea Dorobanților) , Hanul Drumețul (Drumul Taberei), Brădet și Stadion (în Cotroceni), Oltenița (neoficial denumit „Geamuri multe”) în Berceni sau Miniș (în Balta Alba).

Aceste restaurante din urmă au apărut sau au fost reactivate după plecarea armatei sovietice din România, în 1964, când a urmat o perioadă de oarecare bunăstare, dar care a durat numai vreo 15 ani. Perioada de relaxare a bucureștenilor a fost curmată de apariția conceptului de „Epocă de Aur”, de fapt o goană pentru lichidarea datoriilor externe, contractate în anii ’70, care se cifrau la 11 miliarde de dolari, la care s-au adăugat pagubele pricinuite de cutremurul din 1977, calculate la 2 miliarde de dolari.

Voi la ce local mergeati in anii 70?@danmanusaride.ro

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.