Operatiunea de PR  de la Lourdes

M-am întrebat destul de serios vizitând Lourdes: ce se întâmplă în spatele acestui fenomen pe care îl întâlnim și la Compostella, Fatima sau Vatican. Am întrebat PR-ul de la Lourdes și mi-a răspuns zâmbind: Același lucru ca și la Vallauris,  Juan-les-Pins, Loubet, St-Laurent sau Menton. Așa este peste tot în Franța, numai că la Lourdes spațiile sunt mai mari.

lourdes04

Orașul geme de lume indiferent de anotimp

În orice caz, să mă ierte Dumnezeu, ceea ce am observat la Lourdes este absolut stupefiant: candelele acelea mici, din aluminiu, au doar un strop de ceară pe fund și un fitil scurt (mi s-a explicat că este prea multa lume și n-ar avea unde să pună lumânările dacă acestea ar arde prea mult), o lumânare mare costă 10 euro, sunt câteva zeci de puncte unde se închină credincioșii (drumuri, poteci, poduri pe unde a trecut Bernadette, tânăra căreia, se spune, i s-a arătat Fecioara Maria). Mi s-a explicat că s-au organizat mai multe puncte de rugăciune, pentru ca toată lumea să se poată ruga.

lourdes05

Oameni cu dizabilitati indrumați de voluntari să facă donații

Pana la urma PR-ul cu care am vorbit la Lourdes si care am descoperit ca vine la orice chemare dacă este pusă în funcţiune o legitimaţie de presa si nu are alt program, mi-a explicat ca „Fenomenul Lourdes” este și o operaţiune de PR, dincolo de izvoarele sale ecleziastice. Ca s-au bătut nişte preoţi cu statul pe terenul pe care este acum construită catedrala cu trei capele, asta este altă poveste, mi-a explicat PR-ul. Că n-a fost respectată dorinţa Bernadettei, care a dorit ca harul ei sa rămână neştiut, si asta este alta poveste, credincioşii care au aflat din gura în gura nu pot fi opriţi să vină aici și să facă donaţii. Care donaţii depăşesc 18 milioane de euro anual, pentru întreţinerea catedralei si a anexelor sale numeroase și plata salariilor celor 192 de angajaţi civili și 120 de sezonieri. Doar 10%, spune PR-ul, vin din merchandising, adică vânzarea de candele si lumânări, de exemplu. Multi preoţi slujesc gratis, iar despre sutele de voluntari, aceştia primesc haine gratuite (un fel de uniforme) și o masă modestă în fiecare zi.

lourdes14

Apoi, cărucioarele sunt încolonate pentru a merge la slujbă

Lourdes este o imensă uzină care produce, dar acest lucru se observă și la Vatican sau Santiago de Compostella, asta ca să nu mai vorbim despre Daniel și Fiii SRL, care înțeleg că au pus stăpânire pe tot ce vinde și încasează BOR.

lourdes17

La Lourdes sunt trei biserici, una deasupra celeilalte, iar peste ele, o coroană din aur

Am rugat PR-ul să comenteze mesajul tinerei Barnadette în raport cu ce petrece acum la Lourdes, care spunea: „Dumnezeu este doar iubire!,Erau alte vremuri”, îmi răspunde și se grăbește spre o altă întâlnire, cu un donator important.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.